In privinta Indiei nici o surpriza, contractul a fost semnat mai demult si se asteapta ca in 2020 primul batalion S 400 sa ajunga in India, noutatea ar fi doar numarul vehiculat astazi; 12 batalioane! Surprinzator acest ultim numar pentru ca initial se vorbea despre doar 5 batalioane la un pret de 5 miliarde de dolari, adica cam un miliard batalionul…
Stirea apare deocamdata doar pe surse, dar acestea precizeaza ca India s-ar fi hotarat sa creasca comanda de la cele cinci batalioane initiale la 12. Poate ca odata cu semnarea contractului rusii le-au pus la dispozitie mai multe date, iar indienii au fost incantati.
Hindusii au ca „client” pentru S 400 in principal Pakistanul, New Delhi neavand nici un secret din faptul ca cele cinci batalioane comandate (deocamdata) ferm vor fi desfasurate pe granita indo-pakistaneza. Ce au de gand sa faca cu restul de sapte ramane de vazut, probabil ca macar cateva vor ajunge pe granita indo-chineza, desi acolo s-ar putea intalni cu S 300 aflate in dotarea Chinei si, mult mai putin probabil, cu S 400 achizitionate de Beijing.
Ok, asta a fost India, doar ca si Turcia, dupa cum stim, s-a asezat la masa negocierilor cu Moscova tot pentru achizitia de S400, iar Bloomberg ne anunta ca relatia s-a oficializat; turcii platesc 2,5 miliarde de dolari, iar rusii le vand patru batalioane S 400 Triumf. Un pic cam ieftin fata de India, dar cine stie ce configuratie au cerut turcii…
Mai spune Bloomberg ca ivanii ar fi fost de acord si cu nus’ ce transfer de know-how. Avantajul turcilor ar fi ca ei ar primii in regim de urgenta S 400, astfel primele doua batalioane ar sosi chiar in 2018, in timp ce restul de doua ar fi asamblate in Turcia.
Cam asta ar fi stirea despre Turcia. Bloomberg vorbeste despre „baterii”, eu cred insa ca discutam despre batalioane, se face destul de des aceasta confuzie, dar trecand peste partea strict tehnica a tranzactiei, putem observa ca aceasta achizitie este de facto primul semn al retragerii Ankarei daca nu din NATO, macar din zona activa a Aliantei.
Odata ce S 400 va fi operational, Turcia nu va mai face parte din sistemul de aparare antiaeriana integrata a NATO – ramane chiar sa vedem ce vor face americanii cu radarul anti-balistic – si va merge spre o anumita independenta fata de Bruxelles si o apropiere de Moscova, poate chiar o independenta mai…independenta decat cea a Frantei cu multi ani in urma.
Erdogan si-a retras deja tara din Europa, acum face primul pas spre o retragere – chiar si neoficiala – din NATO, iar acest lucru este foarte important pentru Romania, care ramane astfel singura tara din flancul sudic al Aliantei care are cat de cat ceva armata de luat in seama si mai poate insemna si ca americanii isi vor intari prezenta in Romania, poate vom avea avioane americane cu baza permanenta aici, dar mai poate insemna si ca dotarea noastra va fi fortata sa se manifeste ceva mai vioi decat pana acum.
In lumina acestei achizitii, si mai ales a implicatiilor sale politice, Patriotul nostru capata o alta anvergura si speram noi sa devina realitate ca si dotarea cu inca trei escadrile de F 16, cele patru corvete etc, pentru ca Bucurestiul a ramas singur pe flancul sudic in fata Rusiei si a unei Turcii tot mai anti-occidentale.
GeorgeGMT
The post S 400 sigur in India poate si in Turcia appeared first on Romania Military.