Se apropie cu repeziciune data de 31 ianuarie cand MApN si-a asumat ca va rupe pisica in doua si va lua o hotarare in privinta contractului nesemnat cu Naval Group. La data publicarii acestui articol ministerul apararii ar trebui sa stie deja cum stam, ce oferte mai sunt pe masa, care sunt cerintele.
Conform cu ce stim noi astazi, Damen si-a confirmat oferta (desi era de asteptat sa n-o mai faca) iar acest lucru nu face decat sa complice lucrurile intr-un mod neasteptat. Daca Damen se retragea, prin ne-confirmarea ofertei initiale iar francezii nu cadeau la pret cu MApN, atunci Romania ar fi avut posibilitatea sa anuleze intreaga competitie si sa mearga pe o varianta G2G cu oricine i-ar fi placut mai mult, inclusiv cu francezii.
Dar cum Damen isi mentine oferta, logic ar fi ca daca Naval Group nu va poate sa-si onoreze oferta castigatoare (din punctul de vedere al pretului final, al graficului de livrare, al locatiei in care sa construiasca corvetele) Damen sa fie compania cu care MApN sa inceapa discutiile pentru semnarea contractului.
Doar ca semnalele din ultima vreme arata o Franta mult mai dedicata flancului estic al NATO si in special Romaniei si desi refuz sa cred ca o astfel de implicare semnificativa ar avea legatura cu un contract comercial, nu putem sa nu remarcam ca Parisul a facut un pas decisiv in fata, poate cel mai important de la aderarea Romaniei la NATO, in anul 2004.
Este pentru prima oara cand Presedintele Republicii Franceze anunta public ca este dispus sa trimita trupe in Romania, mesaj confirmat si de ministrul apararii francez, doamna Florence Parly. Nu pe flancul estic, nu in alte tari ci in mod explicit in Romania.
Este o miscare politica de cea mai mare importanta, asta chiar daca nu se va concretiza, declaratia in sine vine in sprijinul pozitiei Romaniei si are o conotatie extrem de importanta si tocmai de aceea nu cred ca are legatura directa cu posibilul contract pentru cele patru corvete Gowind.
Dar in acelasi timp pozitia Parsiului nu poate fi trecuta cu vederea si direct sau indirect complica si mai mult luarea unei decizii pentru atribuirea contractului de constructie al corvetelor romanesti, de parca si asa nu era o decizie greu de luat. Mai poate acum Bucurestiul sa treaca cu vederea mana pe care Franta i-a intins-o?!
Pe de alta parte si grecii se uita dupa Gowind, premierul elen a declarat ca acest tip de nava este luat in considerare pentru dotarea marinei tarii sale cu corvete noi. Evident ca pe noi ne intereseaza mai putin cu ce se doteaza grecii, noi vedem ca rusii sunt din nou amenintatorii la Marea Neagra (sau si mai amenintatori) iar noi suntem ca de obicei simpli spectatori. Generalul american Ben Hodges ne-a explicat din nou, ca pentru natangi, ca fortele ruse ar putea ajunge in Romania pe Dunare, spre “Poarta Focsanilor”. O idee macar controversata, dar daca un general de talia lui Ben Hodges o evoca cum am putea sa nu o luam in serios?
De mare importanta pentru noi este in continuare capacitatea de a apara Gurile Dunariii (ca tot se intrebau unii pe site daca Dunarea mai are vreo relevanta in razboiul de azi, Ben Hodges sustine care o foarte mare relevanta).
Asadar fortele Naval Romane nu sunt doar pentru parada, atat cele fluviale, cat si cele maritime, ne sunt necesare pentru cotrolul apelor noastre teritoriale, pentru interzicerea accesului catre porturi, rute de navigatie sau catre interiorul teritoriului national via Dunare, via Gurile Dunarii.
Adevarat ca daca luam in considerare doar navele de lupta, mari sanse de izbanda nu au, dar asa cum ne-a explicat generalul american, aici discutam despre arme intrunite: aviatie, artilerie, tancuri si motorizate, aparare anti-aeriana si anti-racheta, nave de lupta. Oricare dintre ele luate separate n-are mare valoare pe campul de lupta, dar intrunite reprezinta o forta, tot asa cum scutul, armura si sabia, folosite de acelasi militar, intr-o formatie bine structurata fac prapad, luate separate n-au aproape nici o valoare combativa.
In curand sub steag romanesc
Acum ramane ca MApN sa-si faca curaj si sa ia o decizie sau dimpotriva sa amane si sa foloseasca banii pentru corvete (daca acesti bani chiar exista disponibili in bugetul apararii) intru sustinerea celor doua noi escadrile de F 16 MLU.
Si Doamne cata nevoie de sustinere au! Asa cum scriam inca inainte ca achizitia celor 32 de F 16 MLU din Norvegia sa se oficializeze, afacere este una cu totul exceptionala: 32 de aparate cu resursa cata este (dar magnific intretinute), care vor ateriza in Romania intr-o perfecta stare de zbor, o cantitate foarte mare de piese de schimb (care vor permite operarea celor 49 de aparate intr-un ritm sustinut fara mari cheltuieli suplimentare), scule, utilaje etc pentru intretinerea avioanelor, pregatirea tehnicienilor de catre partea norvegiana.
Totul la superlativ, doar ca ne mai aducem aminte ca Fortele Aeriene Romane nu stau chiar atat de bine la capitolul munitie. Avem cam 30 de rachete AMRAAM C 7 modernizate, 60 de rachete AIM-9M, probabil +24 de AIM-9X2, cateva Maverik, 180 de kituri JDAM, ceva rachete aer-aer cu raza scurta Python 3/Matra R 550.
Ori in doi ani de zile vom avea trei escadrile gata de lupta si n-ar fi rau sa avem si munitia necesara pentru ele. Daca luam in considerare doar 36 de aparate operationale (vor fi insa mai multe datorita stocului semnificativ de piese de schimb) si tot ajungem la macar 100 de AMRAAM, ceva mai multe AIM-9X2, arme aer-sol, containere de tip SNIPER, la care se adauga fondurile necesare pentru a mentine la zbor trei escadrile, formarii in regim de urgenta de noi piloti, tehnicieni, pregatire in regim de maxima urgenta a celor doua baze aeriene (Campia Turzii si M. Kogalniceanu) pentru operarea noilor aparate de zbor.
Sa treci de la o escadrila (in 2021) la trei escadrile (in 2025) nu este, evident, un lucru foarte facil si de aici incolo este nevoie de multi bani atat pentru achizitii de armament cat si pentru formarea personalului, pentru zborul a macar 36 de aparate.
PS De remarcat ca norvegienii, cativa dintre ei, au sosit deja in Romania, iar pe de alta parte achizitia romaneasca are prioritate in fata celor de la Drakken (companie privata ce doreste sa cumpere 12 aparate F 16MLU norvegiene), astfel incat Norvegia ar putea sa ofere doar sase aparate catre Drakken daca nu gaseste suficiente avioane in stare buna pentru Romania. Asadar, mai intai vor fi adunate cele 32 de F 16 pentru Romania si abia apoi, din ce ramane, poate alege si Drakken. Un lucru extrem de bun mai ales daca tinem cont ca am avea nevoie de cat mai multe F 16B (duble). Cat mai multe, cu atat mai bine.
PPS V-am chiaunit de cap?! Corvete, decizia istorica a Frantei, Naval vs Damen, Gurile Dunarii si mai apoi trecem la F 16? Am incercat doar sa va arat cat de complexa este decizia pe care Ministerul Apararii trebuie s-o ia pana la sfarsitul lunii, cate lucruri sunt de cantarit si cum poate afecta F 16, situatia din Ucraina si relatiile romano-franceze un banal, pana la urma, contract care are in vedere constructia a patru corvete si modernizarea a doua fregate batraioare.
GeorgeGMT
The post Gowind, Gowind, de patru ori… appeared first on Romania Military.