Quantcast
Channel: Marina Militara Archives - Romania Military
Viewing all articles
Browse latest Browse all 240

Convorbiri oficiale între ministrul apărării naționale și secretarul american al apărării

$
0
0

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit miercuri, 20 octombrie, la sediul MApN, cu secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III, în cadrul vizitei pe care oficialul american o efectuează în România.

În debutul întrevederii, ministrul român al apărării a reiterat consistenţa şi soliditatea relațiilor bilaterale: „Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă pilonul de bază pentru securitatea şi apărarea României,” a declarat ministrul apărării naționale, care a subliniat că vizita secretarului american al apărării în România a avut loc în anul în care se marchează un deceniu de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, cinci ani de la certificarea capacității operaționale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la baza militară Deveselu şi 25 de ani de la deschiderea în România a Biroului pentru Cooperare în domeniul Apărării.

În contextul încheierii operațiilor militare în Afganistan, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că „încrederea şi respectul reciproc între militarii noştri s-au dezvoltat şi consolidat în cei 19 ani de acţiuni în comun în Afganistan şi folosesc acest prilej pentru a le mulţumi militarilor americani şi români pentru modul cum şi-au îndeplinit misiunile”. Ministrul român a adus un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în acest teatru de operaţii şi a exprimat recunoştinţă familiilor acestora.

În contextul abordării relaţiei bilaterale la nivelul apărării, cei doi oficiali s-au focalizat asupra implementării liniilor strategice incluse în Foaia de Parcurs privind cooperarea în domeniul apărării 2020-2030. „Implementarea acestor linii strategice și dezvoltarea domeniilor de cooperare incluse în aceste document este extrem de importantă. Mă refer, în principal, la: aprofundarea cooperării la Marea Neagră în domeniul terestru, maritim și aerian; continuarea rotației forțelor SUA în regiune în sprijinul descurajării și apărării pe flancul Estic; modernizarea şi interoperabilitatea forţelor noastre; cooperarea în domeniul securității cibernetice, respectiv sprijin în domeniul creşterii rezilienţei,” a declarat ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

În cadrul discuțiilor oficiale, au fost abordate subiecte relevante pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

Cei doi oficiali au evaluat modalităţile de consolidare a cooperării la Marea Neagră pornind în mod natural de la evoluţiile din mediul regional, cu accent pe situaţia de securitate, dezvoltările din Ucraina şi Georgia, state partenere incluse în turneul regional al secretarului apărării SUA, dar şi din Republica Moldova. În context, ministrul Ciucă a subliniat că Marea Neagră este și va continua să fie un centru strategic de greutate extrem de important pentru securitatea europeană și euroatlantică: „Întărirea posturii de descurajare și apărare, inclusiv prin creşterea prezenței forțelor armate americane pe teritoriul României, precum şi dezvoltarea capabilităților proprii relevante şi interoperabile reprezintă soluţii pentru a contracara asertivitatea Federației Ruse.”

Ministrul Ciucă a salutat primirea de către România a statutului Dependable Undertaking, care facilitează accesul la tehnologia americană de ultimă generație, evidențiind derularea unor proiecte semnificative pentru înzestrarea Armatei României în relația cu SUA, în baza alocărilor bugetare relevante de 2% din PIB: sistemul de rachete sol-aer cu bătaie mare (PATRIOT), sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare (HIMARS), avioanele multirol F16, transportoarele blindate Piranha 5 şi sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă. De asemenea, ministrul român a exprimat apreciere pentru investițiile semnificative americane de la Bazele Aeriene Mihail Kogalniceanu şi Câmpia Turzii, precum și Poligoanele Cincu şi Babadag, în valoare de peste 225 milioane de dolari.

Cei doi oficiali au abordat şi temele de actualitate de pe agenda aliată, care vor fi discutate în cadrul reuniunii miniștrilor apărării NATO ce va avea loc, în zilele de 21 și 22 octombrie, la Bruxelles. Ministrul român a arătat că „Alianţa se pregăteşte pentru Summit-ul NATO de la Madrid, de la finalul lunii iunie 2022, din perspectiva apărării fiind identificate poziţii comune legate de adaptarea Alianţei, prin ceea ce este denumit ca procesul NATO 2030, precum și referitoare la consolidarea unei posturi de descurajare şi apărare eficiente pentru contracararea ameninţărilor la adresa securităţii aliaţilor, indiferent de originea lor”. În context, Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat importanța pe care România o acordă consolidării coeziunii aliate și relației transatlantice: „Ne dorim ca Alianţa să rămână puternică şi capabilă să îşi protejeze toţi membrii săi şi să răspundă preocupărilor acestora. De aceea, pentru România, relaţia transatlantică rămâne un pilon important al politicii noastre de apărare.”

La rândul său, secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III, a caracterizat relația dintre cele două țări drept una „bazată pe încredere și respect reciproc și pe voința politică de a ne promova obiectivele comune în domeniul apărării”.

Oficialul american a subliniat angajamentul SUA pentru întărirea legăturilor euro-atlantice și asigurarea securității flancului estic, motiv pentru care a considerat important să viziteze România înainte de Reuniunea Miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO.

„România constituie un exemplu important al angajamentului Alianței în direcția asumării responsabilităților, modernizării în domeniul apărării și contribuției la misiunile NATO din Europa și din alte zone,” a arătat secretarul american al apărării. De asemenea, a subliniat că țara noastră „a făcut progrese semnificative în domeniul apărării. A înlocuit echipamente militare învechite și și-a concentrat eforturile pe interoperabilitatea în cadrul NATO. În aceeași măsură, și-a întărit instituțiile din domeniul apărării și infrastructura militară, în paralel cu întărirea apărării cibernetice și adâncirea cooperării în domeniul informațiilor”.

Lloyd J. Austin a subliniat importanța cooperării dintre aliații și partenerii din zona Mării Negre, în vederea descurajării și apărării împotriva acțiunilor adverse ale Rusiei în această regiune, subliniind, în acest context, că „SUA vor vontinua să furnizeze asistență pentru întărirea capacităților maritime ale României, Bulgariei, Ucrainei și Georgiei în sprijinul acestor eforturi”.

Secretarul apărării al SUA a mulțumit țării noastre pentru sprijinul și angajamentul de a găzdui, prin rotație, un număr semnificativ de militari americani, subliniind „rolul de conducere al României în regiune în asigurarea infrastructurii sale esențiale împotriva acțiunilor adverse”.

 

MApN – Biroul presă

The post Convorbiri oficiale între ministrul apărării naționale și secretarul american al apărării appeared first on Romania Military.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 240

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48