Prin primavara va amenintam cu o noua serie de articole dar alte “trebi” m-au facut sa aman, plus ca nici ideea nu era coapta suficient.
Pe scurt, va propun sa ne uitam la o serie de evenimente din trecut si sa analizam ce s-ar fi intamplat daca, intr-un anumit moment, cineva lua o alta decizie sau daca soarta ar fi facut ca lucrurile sa se indrepte in sensul X in loc de sensul Y.
O forma de istorie contrafactuala, un gen care ne starneste imaginatia, ne pune rotitele sa se invarta dar ne si zgandareste orgoliul de “strategi de fotoliu” sau de viteji de dupa razboi.
Incep eu cu primul episod si, daca va incita genul, puteti sa scrieti si voi si sa le trimiteti materialele lui George sau Razvan.
Doar cateva rugaminti: nu folositi artileria autopropulsata la asediul Constantinopolelui, vedetele torpiloare in batalia de la Lepanto sau aruncatoarele de 120mm la Tapae. Pe scurt, documentati-va bine pe subiectul ales si incercati sa fiti cat mai credibili.
Episodul 1
Oportunitatea construirii clasei Yamato
Cuirasatul Musashi – macheta
Cuirasatele clasei Yamato au facut obiectul unui numar urias de articole, analize, filme documentare si artistice, ba au inspirat si un model de nave spatiale dintr-un serial japonez (cum altfel) de animatie.
Au impresionat prin dimensiuni, calibrul urias al tunurilor, blindajul foarte puternic, senzatia extraordinara de forta pe care o degajau.
Yamato in teste pe mare – 1941
Dar nu despre performantele lor vreau sa vorbim ci despre oportunitatea construirii acestora.
Inca din 1933 au existat dezbateri in cadrul Marinei Imperiale Japoneze cu privire la directia de dezvoltare a navelor capitale.
Daca aviatorii marinei, cu Isoroku Yamamoto printre ei, sustineau ca metoda optima de contracarare a flotei americane consta din construirea propriei flote de portavioane, amiralii conservatori, scoala veche, continuau sa vada cuirasatele drept principala forta de lovire a flotei.
Isoroku Yamamoto, creierul operatiunilor Flotei Combinate
Cum conservatorii detineau pozitiile de decizie, s-a trecut la proiectarea si construirea unei clase de supercuirasate, apte, fiecare, sa lupte simultan cu mai multe cuirasate adverse, metoda prin care amiralii japonezi sperau sa contracareze superioritatea numerica a cuirasatelor americane.
Intre 1934 si 1936, au fost analizate 24 variante de proiecte, cu doua selectate din care va fi ales proiectul final in martie 1937.
O nava de 65.000t standard si cca 71.000t full, 263×38.9×10.4m, 27 noduri, autonomie 7200 mile marine la 16 noduri, echipaj cca 2760, 9 tunuri x 460mm in trei turele triple, blindaje: 650mm-fata turelelor principale, 400-410mm, inclinat la 20 grade, pentru centura blindata, 200-230mm la punte, doua catapulte, 7 hidroavioane.
Proiectul a fost aprobat de Inaltul Comandament Naval Japonez, din nou, in ciuda protestelor si obiectiilor aviatorilor navali.
S-a decis construirea a 5 nave din aceasta clasa, realizarea lor fiind repartizata catre trei santiere: Kure Naval Arsenal, Mitsubishi Heavy Industries – Nagasaki, Yokosuka Naval Arsenal .
Prima nava a fost Yamato a carei constructie a inceput la 4 noiembrie 1937, la santierul din Kure, a fost lansata la apa la 8 august 1940 si a intrat in dotarea Nihon Kaigun (Flota Combinata) la 16 decembrie 1941, la mai bine de o saptamana de la inceperea ostilitatilor.
A doua nava a fost Musashi a carei constructie a inceput la 29 martie 1938, la Nagasaki, a fost lansata la apa la 1 noiembrie 1940 si a intrat in dotarea Flotei Combinate la 5 august 1942, la cca doua luni dupa dezastrul de la Midway.
A treia nava a fost „Shinano” a carei constructie a demarat la 4 mai 1940, la Yokoska.
In decembrie 1941, dupa succesul atacului de la Pearl Harbor si distrugerea navelor „Prince of Wales” si „Repulse”, lucrarile au fost oprite pentru a se decide fie dezmembrarea partii construite, fie terminarea corpului si lansarea la apa pentru eliberarea calei de montaj. S-a optat pentru a doua solutie, continuandu-se lucrarile cu un numar redus de oameni. Dupa dezastrul de la Midway s-a decis conversia in portavion, nava avand terminat corpul in proportie de 45%. Nu avea sa fie un portavion de atac ci un portavion blindat, auxiliar, de sprijin, pentru transportul avioanelor, munitiei si carburantilor pentru celelalte portavioane ale Flotei Combinate. Modificarile au durat pana in octombrie 1944, cand a fost lansata la apa, iar in noiembrie 1944 a fost livrata, pentru probe, Flotei Combinate.
La a patra nava, nr. 111, lucrarile au inceput la 7 noiembrie 1940, la Kure, la trei luni dupa lansarea la apa a lui Yamato. Lucrarile au fost oprite in martie 1942 iar corpul navei, realizat in proportie de 30%, a fost dezmembrat pentru a face loc construirii de portavioane.
La a cincea nava, nr.797, s-a renuntat inca din faza de proiectare.
IJN Shinano – 1944, sursa: shipbucket.com
Sa vedem ce servicii au adus Japoniei navele clasei Yamato.
Yamato, dupa intrarea in dotarea Flotei Combinate, a parcurs un program intensiv de antrenamente, fiind declarata “operationala” la 27 mai 1942.
A servit ca nava-amiral a Flotei Combinate in batalia de la Midway, iunie 1942, fara a intra in contact cu navele inamice.
Urmatorii doi ani i-a petrecut intre bazele Truk si Kure, ocazional iesind pentru a intercepta, fara succes, grupurile aeronavale americane care atacau insulele ocupate de japonezi in Pacific.
In iunie 1944 a participat la Batalia din Marea Filipinelor, ca escorta pentru grupul de portavioane, fara a intalni nave inamice.
In octombrie 1944 a facut parte din Forta Centrala a amiralului Kurita, in Batalia din Golful Leyte. Dupa ce a incasat doua bombe perforante si a luat cca 3.300 to apa la bord, in atacul din Marea Sibuyan, Yamato si-a continuat misiunea si a reusit sa angajeze cu artileria principala portavioanele de escorta americane ale Taffy3, la est de Insula Samar, contribuind la scufundarea portavionului Gambier Bay, iar cu artileria secundara (155mm) a contribuit la scufundarea distrugatorului Johnston, inainte ca Forta Centrala sa se retraga din batalie.
Pe 6 aprilie 1945, a plecat in misiunea sinucigasa Ten-Go, cu scopul de a ataca fortele americane care debarcau in Okinava, urmand apoi sa se puna pe uscat si sa actioneze ca baterie de artilerie nescufundabila, pana la propria distrugere. Pe 7 aprilie, a fost interceptata si scufundata de avioanele americane, fara a putea ajunge in zona tinta.
Musashi, dupa intrarea in dotarea Flotei Combinate, a petrecut restul anului 1942 in antrenamente.
La inceputul lui 1943 a fost transferata la Truk de unde a incercat de cateva ori, fara succes, sa intercepteze navele americane care atacau bazele japoneze din Pacific si a efectuat transferuri de trupe si materiale catre aceste baze.
In iunie 1944 a participat la Batalia din Marea Filipinelor, ca escorta pentru grupul de portavioane, fara a intalni nave inamice.
In octombrie 1944 a facut parte din Forta Centrala a amiralului Kurita, in Batalia din Golful Leyte, fiind scufundata de avioanele americane, in Marea Sibuyan, fara sa se fi intalnit cu nave inamice.
Shinano, dupa livrarea, pe 19 noiembrie 1944, catre Flota Combinata, pentru probe, a primit ordin sa se mute la baza navala Kure, pentru a evita atacarea ei de catre aviatia americana. Plecata pe 28 noiembrie, cu lucrarile de etansare neterminate si echipaj nerodat, este torpilata si scufundata de submarinul Archerfish, in dimineata de 29 noiembrie.
USS Archerfish, „naşul” lui Shinano
Dupa cum se vede, doar una dintre nave a reusit sa traga cu tunurile de 460mm intr-o nava inamica, doua fiind scufundate de aviatie si a treia de un submarin.
Ce a insemnat ca efort tehnologic realizarea navelor?
In afara de construirea unor nave cu asemenea dimensiuni si blindaje, realizarea lor a presupus proiectarea de la zero si realizarea unor turele triple de mare calibru (pana atunci japonezii foloseau pe cuirasate doar turele duble, dupa un design britanic), a insemnat punerea la punct a tehnologiei de fabricatie pentru tunurile de 460mm, cele mai mari realizate pana atunci fiind cele de 406mm ale claselor Nagato si Tosa.
Ce a insemnat ca efort financiar?
Costul de realizare a cuirasatului Yamato a fost de 250 milioane yeni, Musashi tot pe acolo.
In privinta lui Shinano, stim ca avea corpul terminat in proportie de 45% cand s-a trecut la conversie, pentru finantarea careia s-a renuntat la construirea a doua portavioane din clasa Unryu (cca 93,4 milioane yeni bucata, in 1942). Putem estima un cost total de 280-290 milioane pentru Shinano. De retinut ca tunurile pentru Shinano fusesera deja realizate.
In privinta lui 111, realizarea in proportie de 30% a corpului, plus de costurile de dezmembrare, duc la un total estimativ de 50-60 milioane yeni.
Per total, un efort financiar de cca 830-850 milioane yeni.
Ce a insemnat ca si consum de resurse materiale?
Yamato – 65.000 t, deplasament standard;
Musashi – 65.000 t, deplasament standard;
Shinano – 65.800 t, deplasament standard;
Nr.111 ~ 15.000 t (realizat partial);
Total: cca. 210.800 t deplasament.
Deplasament nu inseamna masa navei ci masa volumului de apa dislocuit (masa navei fiind mai mica) dar ne putem face o idee destul de clara cu privire la cantitatea imensa de materiale si echipamente folosite/risipite.
Sa ne uitam si la perioada cat navele clasei Yamato au tinut ocupate docurile de mare capacitate ale santierelor navale, docuri extrem de necesare pentru construirea de portavioane.
| Kure
Naval Arsenal |
Mitsubishi H.I.
Nagasaki |
Yokosuka
Naval Arsenal |
| Incepere lucrari
la Yamato 4 noiembrie 1937 |
Incepere lucrari
la Musashi 29 martie 1938 |
Incepere lucrari
la Shinano 4 mai 1940 |
| Lansare la apa
Yamato 8 august 1940 Timp de ocupare a docului: 32 luni |
Lansare la apa Musashi
1 noiembrie 1940 Timp de ocupare a docului: 31 luni |
Lansare la apa
Shinano 10 octombrie 1944 Timp de ocupare a docului: 53 luni |
| Pregatire doc
pentru Nr.111 aug – nov 1940 3 luni |
||
| Incepere lucrari
la Nr.111 7 noiembrie 1940 |
||
| Dezmembrat Nr.111
martie-mai(?) 1942 Timp de ocupare a docului: 18 luni |
||
| Timp total de
ocupare a docului: 53 luni |
Timp total de
ocupare a docului: 31 luni |
Timp total de
ocupare a docului: 53 luni |
Iar rezultatele acestor eforturi le-am prezentat mai sus ……
Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca se decidea construirea de portavioane in locul cuirasatelor, la aceleasi santiere, incepand de la aceleasi date si ocupand docurile de mare capacitate aceeasi perioada de timp.
Pentru o evaluare cat mai corecta, ne orientam spre portavioanele construite in aceeasi perioada si anume la portavioanele Zuikaku si Soryu.
Deasemeni, mai tinem cont ca, incepand cu august 1942, japonezii incep construirea clasei Unryu, un model mai modern, derivat din Soryu, cu o durata de realizare de doar 22 luni.
| Parametru | Zuikaku | Soryu | Unryu/Amagi |
| Deplasament standard | 29.800 t | 16.200 t | 20.450 t |
| Dimensiuni | 257.5x26x8.9 | 227.5×21.3×7.6 | 227.35x22x8.73 |
| Capacitate operare avioane | 72
+12 demontate |
63
+9 demontate |
57
+8 demontate |
| Durata constructie, in doc | 18 luni | 13 luni | 12 luni |
| Durata finisare, armare | 22 luni | 13 luni | 10 luni |
| Timp total pana la livrare | 40 luni | 26 luni | 22 luni |
Incercam, pornind de la datele de incepere a constructiei cuirasatelor, sa realizam varianta care sa ne dea, in primul rand, cel mai mare numar de portavioane intrate in dotarea Flotei Combinate la 7 decembrie 1941.
Navele (ipotetic) construite le vom numi Zuikaku (Soryu, Unryu) 2, 3, 4 etc.
Vom reduce intervalul de pregatire dintre doua nave de la 3 la 2 luni, avand in vedere complexitatea si dimensiunile mai reduse fata de cuirasate.
Incepem cu portavioane tip Zuikaku la Kure si Nagasaki, continuand cu portavioane tip Soryu, iar la Yokosuka incepem direct cu un portavion tip Soryu (aici constructia incepe abia in 1940).
| Kure
Naval Arsenal |
Mitsubishi H.I.
Nagasaki |
Yokosuka
Naval Arsenal |
| Incepere lucrari
la Zuikaku2 4 noiembrie 1937 |
Incepere lucrari
la Zuikaku3 29 martie 1938 |
Incepere lucrari
la Soryu4 4 mai 1940 |
| Lansare la apa
Zuikaku2 4 mai 1939 Timp de ocupare a docului: 18 luni |
Lansare la apa Zuikaku3
29 septembrie 1939 Timp de ocupare a docului: 18 luni |
Lansare la apa
Soryu4 4 iunie 1941 Timp de ocupare a docului: 13 luni |
| Pregatire doc
pentru Soryu2 4mai – 4iul 1939 2 luni |
Pregatire doc
pentru Soryu3 29sep – 29nov 1939 2 luni |
Pregatire doc pentru Soryu6
4iun – 4aug 1941 2 luni |
| Incepere lucrari
la Soryu2 4 iulie 1939 |
Incepere lucrari
la Soryu3 29 noiembrie 1939 |
Incepere lucrari
la Soryu6 4 august 1941 |
| Lansare la apa
Soryu2 4 august 1940 Timp de ocupare a docului: 13 luni |
Lansare la apa
Soryu3 29 decembrie 1940 Timp de ocupare a docului: 13 luni |
Lansare la apa
Soryu6 4 septembrie 1942 Timp de ocupare a docului: 13 luni |
| Pregatire doc
pentru Soryu5 4aug – 4oct 1940 2 luni |
Pregatire doc pentru Unryu2
4sep – 4nov 1942 2 luni |
|
| Incepere lucrari la Soryu5
4 oct 1940 |
Incepere lucrari
la Unryu2 4 noiembrie 1942 |
|
| Lansare la apa
Soryu5 4 septembrie 1941 Timp de ocupare a docului: 13 luni |
Lansare la apa
Unryu2 4 noiembrie 1943 Timp de ocupare a docului: 12 luni |
|
| Pregatire doc pentru Unryu3
4nov 43–4ian 44 2 luni |
||
| Incepere lucrari
la Unryu3 4 ianuarie 1944 |
||
| Lansare la apa
Unryu3 4 ianuarie 1945 Timp de ocupare a docului: 12 luni |
||
| Timp total de
ocupare a docului: 48 luni |
Timp total de
ocupare a docului: 33 luni |
Timp total de
ocupare a docului: 56 luni |
Ce putem observa:
- In cazul ideal, folosind, cu mici diferente, docurile celor trei santiere navale in aceleasi intervale de timp cu cele in care au realizat cuirasatele clasei Yamato, marina japoneza putea sa se doteze cu 9 portavioane: 2 clasa Zuikaku + 5 clasa Soryu + 2 clasa Unryu. O estimare mai realista ar fi un numar de 7 portavioane.
- Daca ar fi sa evaluam costurile de producere a acestor nave, situatia s-ar prezenta astfel:
| Clasa | P/U
(mil. yeni) |
Nr.
Portavioane |
Valoare (mil.yeni) |
| Zuikaku | ~ 135 | 2 | 270 |
| Soryu | ~ 70 | 5 | 350 |
| Unryu | 93.4 | 2 | 186.8 |
| Total | 9 | 806.8 |
Mai putini sau aproape aceiasi bani cheltuiti pentru clasa Yamato.
Atentie, trebuie sa tinem cont ca la costul portavioanelor se adauga si costul avioanelor operate, adica vreo 658 de vanatori, bombardiere in picaj si avioane torpiloare, probabil inca vreo 60-70 milioane yeni (estimare grosiera).
- Daca luam in calcul deplasamentele navelor, situatia ar fi aratat cam asa:
| Clasa | Deplasament
standard (t) |
Nr.
Portavioane |
Total
(t) |
| Zuikaku | 29.800 | 2 | 59.600 |
| Soryu | 16.200 | 5 | 81.000 |
| Unryu | 20.450 | 2 | 40.900 |
| Total | 9 | 181.500 |
Uite ca mai ramanea deplasament disponibil pentru inca un portavion. 
- Luand in calcul timpii (prezentati mai sus) pentru finalizarea si armarea navelor, la 7 decembrie 1941 Flota Combinata ar fi avut in plus 2 portavioane clasa Zuikaku si 1 clasa Soryu, cu o forta totala de atac de 208 avioane plus 33 demontate.
- Daca la santierul de la Nagasaki se incepea cu un Soryu in loc de Zuikaku (durata mai redusa de construire), la 7 decembrie 1941 Flota Combinata ar fi avut in plus 1 Zuikaku si 3 Soryu, cu o forta de atac suplimentara de 264 avioane plus 39 demontate.
- Cum ar fi aratat rezultatul bataliei din Marea Coralilor, 4-8 mai 1942, daca japonezii ar fi avut acolo 2 portavioane in plus? Care ar fi fost atunci rezultatul operatiunii de debarcare de la Port Moresby?
- Pana la data bataliei de la Midway (pe care nu o puteau anticipa la inceputul razboiului), Flota Combinata ar fi avut un surplus (presupunand ca nu pierdea nicio nava) de 2 Zuikaku si 3 Soryu sau 1 Zuikaku si 4 Soryu, cu o forta aeriana intre 324+48 demontate si 333+51 demontate.
Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat in economia Bataliei de la Midway nu 5 portavioane in plus pentru japonezi ci macar 2, cu toate interceptarile si decriptarile realizate de americani.
Mai mult, nu e greu de imaginat care ar fi fost deznodamantul campaniei din Guadalcanal daca japonezii castigau la Midway, in iunie 1942.
Va propun sa ne imaginam cum s-ar fi desfasurat atacul de la Pearl Harbor in cazul in care japonezii ar fi avut, in plus, un portavion Zuikaku si 3 Soryu.
Pentru ca s-au scris tone de carti si s-au realizat zeci de filme despre atacul de la Pearl Harbor, voi aminti foarte pe scurt:
Pe 7 decembrie 1941, dupa o calatorie de 10 zile, in tacere radio absoluta, o grupare navala japoneza, compusa din 6 portavioane, escortate de 2 cuirasate rapide, 3 crucisatoare, 8 distrugatoare si 3 submarine, deservite de 8 petroliere, a ajuns la cca 360-400km nord de insula Oahu de unde a lansat un atac aerian, cu aproape 360 avioane (torpiloare, bombardiere de altitudine, bombardiere in picaj si vanatori), asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor.
Traseul gruparii japoneze de atac si pozitia portavioanelor americane la 07.12.1941
Aditional, un grup de 5 submarine a lansat 5 submarine de buzunar, cu scopul de a se infiltra in baza navala pentru a torpila navele americane.
Alte cca 20 submarine japoneze erau amplasate in jurul insulei Oahu pentru a ataca navele americane care ar fi putut iesi din baza pentru a ataca flota japoneza.
Pe langa acestea, doua distrugatoare japoneze urmau, in seara de 7 decembrie, sa atace cu artileria garnizoana atolului Midway pentru a distruge facilitatile de aviatie si de comunicatii.
La momentul atacului, in baza de la Pearl Harbor se aflau cca 120 nave, dintre care 8 cuirasate, 2 crucisatoare grele, 6 crucisatoare usoare, 30 distrugatoare, 4 submarine, alte 12 distrugatoare convertite in puitoare sau dragoare rapide, 1 puitor clasic, 10 dragoare clasice, nave-baza pentru hidroavioane, nava-baza pentru distrugatoare, nave de patrulare, remorchere, petroliere etc.
Pe aerodromurile din zona se aflau cca 407 avioane si hidroavioane de toate tipurile, de la vanatori P26, P36, P40, F4F-3 Wildcat, F2A3 Buffalo, la bombardiere B-17D, A20A Havoc, B-18 Bolo, bombardiere in picaj SB2U Vindicator, SBD-1/2 Dauntless, hidroavioane PBY-3/5 Catalina, J2F Duck, avioane de antrenament, observatie, de legatura si de transport.
Atacul s-a desfasurat in doua valuri, primul la ora 7.53 (cu 183 avioane) iar al doilea la 8.55 (cu171 avioane), si s-a incheiat in jurul orei 9.50 (apar mici diferente de ore, in functie de surse).
Atacul de la Pearl Harbor – primul val
Atacul la Pearl Harbor – al doilea val
In urma atacului, americanii s-au ales cu 4 cuirasate scufundate, 4 avariate, 1 nava-tinta scufundata, 3 crucisatoare usoare avariate, 1 puitor scufundat, 3 distrugatoare distruse, 1 nava-baza pentru hidroavioane avariata, 1 remorcher scufundat, 1 nava-atelier avariata.
In plus, 188 de avioane si hidroavioane americane au fost distruse si 159 avariate. Doar 8 vanatori au reusit sa decoleze, doi fiind doborati iar ceilalti 6 revendicand 8-9 avioane japoneze doborate.
2408 americani au murit si 1178 au fost raniti.
De partea japoneza, pierderile au insumat 29 avioane doborate, alte 74 revenite cu avarii, 5 submarine de buzunar pierdute, 55 aviatori si 9 submarinisti morti, 1 prizonier. Dintre cele 74 avioane avariate, 26 nu au mai putut fi reparate, urcand totalul pierderilor la 55 avioane.
Marea problema a japonezilor a fost lipsa de la Pearl Harbor a portavioanelor americane:
Saratoga era la San Diego pentru a imbarca noul grup de lupta (11 F4F Wildcat, 43 SBD Dauntless, 11 TBD Devastator) plus 14 vanatori F2A3 Buffalo ai Corpului Infanteriei Marine, pentru transport in Oahu.
Lexington, impreuna cu 3 crucisatoare grele si 5 distrugatoare, se afla la cca 430 mile ESE de Midway, pregatindu-se sa livreze 18 bombardierele in picaj SB2U Vindicator pentru garnizoana atolului.
Enterprise, impreuna cu 3 crucisatoare grele si 9 distrugatoare, se afla la cca 200 mile vest de Oahu, intorcandu-se de la atolul Wake unde livrase 12 vanatori F4F-3 Wildcat.
Imposibilitatea localizarii portavioanelor americane i-a determinat pe japonezi sa renunte la al treilea val de atac asupra bazei de la Pearl Harbor.
Numeroase nave dar, cel mai important, santierele navale, portile docurilor mari de reparatii, baza de submarine, depozitele de pacura si cel de torpile, centrala electrica si cladirile comandamentului Flotei Pacificului au scapat neatinse.
Amplasarea obiectivelor din baza Pearl Harbor
1:USS California 2:USS Maryland 3:USS Oklahoma 4:USS Tennessee 5:USS West Virginia 6:USS Arizona 7:USS Nevada 8:USS Pennsylvania 9:Ford Island NAS 10:Hickam field
Ignored:
A: Oil storage tanks, B: CINCPAC headquarters building, C: Submarine base, D: Navy Yard
Aceasta eroare si-a produs efectele imediat. In afara de Pensylvania care a ramas in serviciu, alte doua cuirasate au fost reparate si reintroduse in serviciu in 2 luni, un al patrulea in octombrie 1942, alte 2 fiind ramfluate, reconstruite si modernizate in 1944. Crucisatoarele avariate au fost reparate rapid iar cele 3 distrugatoare lovite in atac au fost si ele reconstruite.
In plus, baza de la Pearl Harbor a continuat neintrerupt sa efectueze reparatii, revizii generale, lucrari de intretinere si aprovizionare a navelor de lupta americane pe toata perioada razboiului.
Sa vedem ce s-ar fi intamplat daca japonezii ar fi avut in plus, la Pearl Harbor, 1 portavion clasa Zuikaku si 3 portavioane clasa Soryu.
In atacul real, Zuikaku s-a deplasat cu 72 avioane (+ 9 demontate): 18 A6M Zeke (+3), 27 D3A Val (+3), 27 B5N Kate (+3). La primul val a lansat 6 A6M Zeke si 27 D3A Val, la al doilea val a lansat 27 B5N Kate si a efectuat CAP deasupra insulei cu alte 12 A6M Zeke. Suplimentar, a participat la protectia gruparii navale cu 3 A6M Zeke (cele demontate).
Tot in atacul real, Soryu a participat cu 54 avioane (+9 demontate): 18 A6M Zeke (+3), 18 D3A Val (+3), 18 B5N Kate (+3). La primul val a lansat 9 A6M Zeke si 18 B6N Kate, la al doilea val a lansat 9 A6M Zeke si 18 D3A Val si a efectuat CAP deasupra insulei cu cele 3 A6M Zeke din rezerva.
O prima varianta a fi fost sa participe cu cele 4 portavioane suplimentare tot la atacul de la Pearl Harbor, insemnand un plus de 234 avioane plus 36 demontate.
La un total de 618 avioane + 90 demontate crestea numarul de optiuni:
– in primul rand, puteau sa extinda raza de cautare spre vest, cu sanse mari sa descopere grupul naval din jurul portavionului Enterprise, aflat la doar 200 mile vest de Oahu, la mai putin de 100 mile de zona unde efectuasera cautarea hidroavioanele japoneze, pe perioada atacului;
– puteau executa atacul cu un prim val, decolat de pe 10 portavioane, cu cca 297-300 avioane dupa care ar fi atacat in valul 2 cu doar cele 6 portavioane initiale, cu 173 avioane, desavarsind distrugerea docurilor, santierului naval, depozitelor de carburanti si munitii, centralei electrice etc si mentinand o prezenta aeriana cu 20-30 vanatori, in nordul insulei, pentru a bloca orice tentativa de raspuns din partea bombardierelor americane care ar fi scapat din atac. In tot timpul asta, cele 4 portavioane suplimentare ar fi avut pregatit valul 2 pentru situatia cand descopereau portavioanele americane. Treptat, dupa recuperarea valului 2, si celelalte 6 portavioane s-ar fi alaturat celor 4.
sau
– puteau executa atacul tot cu cele 6 portavioane initiale, executand si valul al treilea de atac, cele 4 portavioane suplimentare fiind pastrate cu fortele intacte pentru a actiona in cazul descoperirii portavioanelor americane;
Dupa distrugerea bazei de la Pearl Harbor, puteau sa lase cele cca 28 submarine in zona Hawaii si chiar sa impinga o parte din ele spre coasta de vest a SUA si Canalul Panama, pentru a impiedica intaririle americane pentru Hawaii, gruparea de 4 portavioane sa se indrepte spre vest, atacand si ocupand Midway, in timp de gruparea initiala de 6 portavioane ar fi coborat spre sud, periind zona pentru distrugerea portavioanelor americane, apoi atacand si ocupand atolul Johnston si indreptandu-se spre insulele Marshall pentru refacere si reaprovizionare.
O varianta maximala ar fi insemnat ca, dupa castigarea controlului aerian si naval asupra regiunii Hawaii, japonezii sa debarce in insulele Kaua’i (83 mile VNV de Pearl Harbor) si Ni’ihau din vestul arhipelagului (cca 35.800 locuitori in 1940), sa dezvolte baze aeriene si navale de unde sa controleze autoritar, aerian, naval si submarin, regiunea, izoland insulele de continentul american si obligandu-i pe americani sa-si canalizeze eforturile pentru eliberarea regiunii, timp in care japonezii ar fi avut mana libera sa actioneze in sud si sa izoleze Australia si Noua Zeelanda de SUA.
Arhipelagul Hawaii
O a doua varianta ar fi fost sa suplimenteze forta de atac de la Pearl Harbor cu 1 portavion clasa Zuikaku si 1 clasa Soryu, in timp ce un portavion clasa Soryu ar fi fost alocat grupului de atac de la atolul Wake iar un alt Soryu ar fi fost alocat grupului de atac si OCUPATIE Midway.
– in privinta atacului de la Pearl Harbor, acesta ar fi fost executat tot cu 6 portavioane, in trei valuri, cele doua portavioane suplimentare fiind pastrate cu forta de atac intacta, pentru situatia cand erau descoperite portavioanele americane. Evident, cautarea trebuia extinsa spre vest.
– in privinta grupului de atac Wake, prezenta unui portavion i-ar fi scutit pe japonezi de multe necazuri, putand asigura protectia bombardierelor G4M Betty care atacau din insulele Marshall sau eliberandu-le pe acestea pentru alte misiuni si efectuand atacurile aeriene cu avioanele de la bord, protejate de vanatorii proprii. Cel mai probabil, atolul putea fi cucerit pana pe 10-11 decembrie, cu mult mai putine pierderi, in loc de 23 decembrie;
Dispozitivul de aparare al atolului Wake, 1941
– in privinta grupului de atac si OCUPATIE Midway, cred ca decizia japonezilor de a nu-l ocupa simultan cu atacul de la Pearl Harbor a fost o greseala. In seara zilei de 7 decembrie au trimis doua distrugatoare sa bombardeze atolul pentru a distruge infrastructura de aviatie si de comunicatii. Pare sa fi fost mai mult o masura care sa-i impiedice pe americani sa patruleze cu hidroavioanele si, eventual, sa localizeze grupul de atac Pearl Harbor care se retragea spre casa. De eroarea comisa si-au dat seama si ei, incercand, simultan cu atragerea portavioanelor americane intr-o batalie de anihilare, sa ocupe si atolul, in iunie 1942 (Batalia de la Midway). In mod normal, cu un portavion clasa Soryu, 1 crucisator usor si cateva distrugatoare, plus 1000 infanteristi marini si 3-400 constructori, japonezii ocupau atolul in maximum 2-3 zile dupa care treceau la intarirea lui, extinderea pistelor de aviatie si transformarea intr-o baza aeriana si de reaprovizionare a submarinelor. O baza de unde puteau sa patruleze agresiv cu avioane, hidroavioane si submarine pana spre Pearl Harbor, mentinand presiunea pe arhipelag si fluturandu-le spectrul invaziei. In plus, de aici se putea controla, spre nord, orice traseu care sa duca spre arhipelagul japonez (vezi raidul Doolittle).
Dispozitivul de aparare Midway, iunie 1942
Nu trebuie uitat ca la doar 55 mile vest de Midway se afla atolul Kure care, desi mai mic, putea fi si el amenajat ca baza de realimentare pentru submarine si hidroavioane, cu o pista pentru avioane de patrulare.
Atolul Kure
In functie de evolutia evenimentelor, fiecare atol (Wake si Midway) putea fi intarit cu un grup aeronaval, gravitand in jurul a 1-2 portavioane care, impreuna cu avioanele de la sol, sa respinga orice raid al americanilor sau sa efectueze operatiuni catre Hawaii, cel putin in prima parte a razboiului.
Acum, sa nu tragem concluzii pripite, in sensul ca decizia de a construi portavioane, in loc sa arunce banii pe clasa Yamato, i-ar fi facut pe japonezi sa castige razboiul.
Nici vorba. La vreme de pace, industria americana era de 8 ori mai mare decat cea japoneza care deja era mobilizata sa produca pentru efortul de razboi.
Nici nu e nevoie sa ne imaginam cum arata industria americana mobilizata pentru efortul de razboi pentru ca stim ritmul ametitor in care au construit nave si avioane de lupta, tehnica de lupta pentru trupele terestre, cum au acoperit necesarul de razboi pentru ambele teatre de operatiuni, Pacific si Europa, si cum si-au ajutat, in paralel, aliatii cu cantitati uriase de nave, tancuri, avioane, artilerie, munitii, camioane, imbracaminte, hrana etc etc.
Totusi, nu putem sa trecem peste evaluarile facute chiar de istorici militari americani care au estimat ca distrugerea facilitatilor de la Pearl Harbor ar fi intarziat cu cca un an efortul de recastigare a initiativei in Pacific.
Mai mult, amiralul Chester Nimitz a estimat ca ar fi dus la prelungirea razboiului in Pacific cu 2 ani.
Adaugand la acestea surplusul de 4 portavioane japoneze la momentul Pearl Harbor, inca doua urmand sa intre in dotare pana in vara lui 1942, japonezii ar fi avut sanse reale sa-i tina ocupati si sub presiune pe americani in zona Hawaii si, in paralel, sa izoleze Australia si Noua Zeelanda de SUA, debarcand la Port Moresby si incheind cucerirea Noii Guinee, extinzandu-si apoi cuceririle din Insulele Solomon spre Vanuatu, Fiji, Tonga, Samoa, Tuvalu si Noua Caledonie.
Marea Coralilor
In plus, cucerirea Noii Guinee, coroborata cu incheierea cuceririi Timorului de Est, ar fi deschis larg calea spre nordul Australiei, ocuparea cel putin a zonei portului Darwin si a peninsulei Cape York asigurand pentru multa vreme protectia zonei bogate in resurse naturale a Indoneziei impotriva raidurilor aliate. O asemenea miscare ar fi obligat Australia sa retraga trupe din alte teatre de operatiuni, din nordul Africii, India si Birmania, obligand aliatii la un efort suplimentar si usurand efortul Axei.
Directii posibile de invadare a Australiei
Acum, ce sa spun, bine ca au decis sa construiasca clasa Yamato altfel, la cele cca 33,5 milioane victime ale razboiului din Pacific, s-ar mai fi adaugat alte 8-9 milioane de morti.
Eroul Bula
The post Ce-ar fi fost daca… Episodul 1 appeared first on Romania Military.