Diferenta majora fata de o platforma clasica AR: arcul recuperator este in „upper receiver”, nu l-au mai lasat in pat. In felul asta poti avea pat pliabil, ca la XM7/MCX-Spear, castigator in programul NGSW. Aviz MApN-istilor…
Multumiri lui AlexandruP pentru sesizare, legatura catre articolul cu detalii:
The post Beretta dezvaluie noua platforma pentru pusti de asalt (NARP – New Assault Rifle Platform) appeared first on Romania Military.
In anul 2018 guvernul australian a semnat un contract cu BAE Systems in valoare de 26 de miliarde de dolari pentru noua fregate Type 26. Atunci compania britanica a castigat in defavoarea italienilor de la Fincantieri cu FREMM si a spaniolilor de la Navantia cu fregata F 5000 (la baza F 100 care la randul ei este baza pentru cele trei distrugatoare antiaeriene australiene din clasa Hobart).
Programul „Sea 5000” sau “Hunter” a fost demarat de marina australiana pentru inlocuirea fregatelor din clasa ANZAC, prima nava urmand sa fie gata de lupta prin 2030. Conform cerintelor, cele noua fregate din clasa “Hunter” vor fi construite in Australia, in santierul naval ASC Shipbuilding, din Adelaide.
Pana aici totul a fost bine, dar nici nu s-a uscat bine cerneala pe contract ca au inceput controversele. Mai intai australienii au cerut ca navele sa fie ceva mai mari, cam cu 20%, si sa atinga 10 mii de tone deplasament, ceea ce a generat cresteri de costuri, navele urmau sa fie cam lente etc, dar pana la urma s-au linistit.
Oare?!? Un raport al Australian National Audit Office (ANAO), din luna mai a acestui an, arata cu degetul unele probleme, printre care: o intarziere de 18 luni a programului, cresteri semnificative de costuri si totul ar fi datorat faptului ca la momentul la care contractul a fost semnat, Type 26 exista doar pe hartie, sau conform ANAO: ”largely to the immaturity of the design.”
Dar raportul ANAO merge mai departe si sustine ca la data la care Type 26 a fost declarata castigatioare, de fapt, nava ofertata de BAE Systems era depasita de concurenta: FREMM si F 5000. Ministerul apararii australian este acuzat in mod direct ca: ”did not conduct a limited and effective bidding process for the design of the ship. The value for money of the three competing models was not evaluated by officials, as the bid evaluation plan [TEP] proposed the government to do.”
Cu alte cuvinte nimeni nu poate explica astazi de ce Type 26 a fost declarata castigatoare, asa reiese cel putin din documentele oficiale avute la dispozite de ANAO. Evident ca au aparut acuzatiile de coruptie, senatorul australian David Shoebridge observa: “What we do know about the acquisition of the frigate Hunter is that the warnings were ignored, the main checks and balances bulldozed, critical documents lost, and a small group of powerful insiders got the result they wanted.”
Si trebuie sa retineti ca nava dorita de australieni difera destul de substantial de Type 26, macar prin deplasament, 8 mii de tone Type 26, 10 mii de tone Hunter class, de unde rezulta probabil si intarzierile, depasirile de costuri substantiale si acuzatiile la adresa afacerii in sine.
Si de aici pana la taiere la capitolul nave achizitionate nu este decat un pas, actualul guvern, care nu este tot acela care a semnat contractul, se uita la depasirile de costuri si conform ziarului Australian Financial Review, din noua nave initiale ar putea ramane doar sase, sau chiar mai putine: “Many in the defence industry expect the surface fleet review to recommend reducing the number of Hunter-class frigates by at least three units.”
Acum nu se stie cat din vina apartine australienilor si cat BAE Systems. Sa nu uitam ca Hunter-class este diferita fata de varianta de baza a Type 26 si este normal sa ai costuri, uneori surprinzatoare, pe de alta parte nu i-a obligat nimeni sa cumpere o fregata pe hartie. Americanii cand au luat decizia sa revina la fregate au acceptat doar oferte cu nave aflate in exploatare, nu cai verzi pe pereti.
Pe de alta parte, cu chinezii in coasta si cu anumite angajamente asumate in AUKUS s-ar putea ca australienii sa stranga din dinti si sa puna banii jos pentru toate cele noua fregate din clasa Hunter. Banii au, nevoia de nave de lupta exista, iar fata de costurile cu cele opt submarine nucleare afacerea fregatelor este chiar o chestiune rezonabila.
De asemenea nici canadienii nu sunt foarte multumiti de costurile cu Type 26 comandate de ei si se asteapta ca in acest caz sa aiba loc o reducere a numarului de nave. O decizie in cazul Canadei este asteptata spre sfarsitul acestui an. Oricum, in cazul nord-americanilor, pretul per fregata Type 26 era cel mai mare, peste pretul platit de australieni, peste cel platit de Royal Navy.
Ar mai fi de mentionat faptul ca, desi navele clasei Hunter vor fi capabile sa duca lupta in toate cele trei medii (anti-nava, antiaerian si anti-submarin), australienii le gandesc mai ales pentru rolul lor in lupta anti-submarin.
GeorgeGMT
The post Mai putine Type 26 pentru Australia appeared first on Romania Military.
Cele doua vanatoare de mine britanice din clasa Sandown sunt din ce in ce mai aproape de intrarea in dotarea Fortelor Navale Romane. Prima nava – fosta HMS Blyth acum Sublocotenent Ion Ghiculescu (M270) – a fost deja transferata Romaniei, iar cea de-a doua – HMS Pembroke – va deveni propietatea FNR in primavara lui 2024. Navele vor trece/sau au trecut deja mai intai prin santierele navale britanice pentru modernizare, inainte de a sosi efectiv in Romania.
Nu stim inca cand cele doua vanatoare de mine vor deveni active in cadul FNR.
Royal Navy va asigura pregatirea echipajelor, atat la nivel individual cat si la nivel de grup.
In acelasi timp, desi nu sunt nave noi, nici foarte vechi nu sunt, HMS Blyth a intrat in serviciul activ in anul 2000, in timp ce sora ei, HMS Pembroke in anul 1997. Oricum fata de dragoarele noastre sunt mult mai tinere si mai bine dotate. Care este diferenta intre un dragor de mine si o nava vanatoare de mine puteti afla AICI.
Evident ca sunt mai mult decat bine-venite. Costurile totale estimate ale achizitiei celor doua nave vanatoare de mine sunt de 150 milioane de euro. De aceasta data navele vor veni gata de lupta.
Aceasta achizitie, desi modesta si constand in nave la mana a doua, este extrem de importanta, ramane acum ca si modernizarea celor trei Nave Purtatoare de Rachete (NPR) sa intre in linie dreapta. Programul NPR ar trebui sa dureze patru ani de la data semnarii si are in vedere dotarea celor trei nave cu doua lansatoare cvadruple pentru rachete anti-nava NSM (opt rachete per nava), o achizitie initiala a 48 de rachete NSM (doua “plinuri” pentru nave), instalarea sistemului de conducere a luptei (CMS), dotarea navelor cu radare 3D si sisteme moderne IFF. Total valoare program NPR 375 milioane de euro. Bineinteles ca se va avea in vedere si modernizarea propulsiei celor trei vedete lansatoare de rachete.
Ambele contracte sunt de tip guvern-guvern.
In alta ordine de idei si Fortele Aeriene primesc cate ceva din partea americanilor, gratis de aceasta data, si vorbim aici despre doua aeronave de transport C-130 Hercules H2H. Primul C 130 H a sosit in tara in 2021, cea de-a doua aeronava zilele trecute, urmand ca pana la sfarsitul anului sa mai vina inca un H2H, ceea ce va duce numarul de C 130H din dotarea Romaniei la patru aeronave. De subliniat faptul ca pe langa cele trei C 130H (2021 o unitate si doua aparate in 2023) FAR mai detine inca o aeronava C 130 Hercules H primita in 2007.
Nu stim cate C 130 Hercules mai detine astazi Bucurestiul pentru ca nimeni nu ne spune cate C 130B mai sunt active din cele cinci unitati avute initial in dotare, patru care teoretic ar putea sa mai zboare, dupa unele zvonuri 2-3 ar mai fi operationale.
Si C 130H sunt foarte bine-venite.
GeorgeGMT
The post Pic cu pic… appeared first on Romania Military.
MEKO A 210 cu cele 16 rachete anti nava
In ce privinta? Pai in privinta structurii flotei lor militare de suprafata.
In acest moment flota australiana este impartita in doua mari categorii: “Tier 1” si “Tier 2”, sau mai pe romaneste nave mari de lupta de linia I si nave mai mici de lupta de linia a II-a. Din categoria Tier 1 sau de Nivel 1, fac parte distrugatoarele din clasa “Hobart” – trei nave in dotare, in timp ce fregatele din clasa “Anzac” sunt adunate in Tier 2 sau Nivel 2, considerate nave mai mici, mai putin puternice etc.
Ei bine, noua “fregata” Type 26 in varianta australiana va avea un deplasament de 10 mii de tone si nu va mai fi considerata o nava de Nivel 2 si atunci ce vor pune de facto in locul Anzac pe Tier 2?! Ca sa ne facem o idee despre capabilitatiile Hunter-class (Type 26 modificata) BAE Systemes a inaintat deja o propunere guvernului australian ca trei nave din clasa Hunter sa fie construite ca distrugatoare anti-aeriene, fiecare urmand sa fie dotata cu 100-150 de tuburi de lansare verticale. Cam acolo se duce programul Hunter cu cele 10 mii de tone ale sale.
Si probabil ca n-ar iesi fum fara foc, propunerea celor de la BAE Systems vine in paralel cu oferta celor de la Navantia, inaintata deja guvernului, privind constructia a trei distrugatoare Hobart-class pentru o suma care se invarte in jurul a trei miliarde de euro. Astfel incat putem presupune ca marina regala australiana are in vedere pe termen mai lung inlocuirea actualelor Hobart-class.
Referitor la navele din “Tier 2”, discutia este una serioasa si arata ca de fapt Australia isi doreste o crestere impresionanta a capacitatii sale de lupta pe mare, pentru ca “Tier 2”, desi nu a fost inca lansat ca program oficial de dotare, nu se cunosc nici bugetul alocat si nici cerintele specifice ale Marinei, face ca marile companii constructoare de nave de lupta sa tatoneze terenul intr-un mod foarte profesionist. Poate ca stiu ele ceva ce noua inca ne scapa
Cu atat mai mult, nu stim nimic despre numarul de nave avute in vedre, in schimb vedem competitorii si zvonurile din presa australiana.
Astfel pentru navele de Nivel 2, companiile care sunt deja prezente au oferit nave cu deplasamente in jurul 3000 de tone, adica corvete, extrem de bine inarmate. Babcock Australasia, BAE Systems, Navantia Australia si Luerssen Australia. De remarcat ca marina australiana nu are in prezent corvete in dotare dar nici clasa de nave avuta in vedere nu este deocamdata batuta in cuie, presa locala continua sa discute si despre fregate americane Constellation class, ca fiind o optiune de luat in considerare, iar ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) au o oferta foarte puternica – MEKO A 210. 7000 de tone, 16 rachete NSM gata de lansare, tun de 127mm, totul la aproximativ 5000 de tone deplasament. Sunt incluse, la cerere, si 32 de tuburi de lansare verticale.
Pe zona corvetelor avem:
Mai sunt de luat in considerare si sud-coreenii.
Una peste alta, Australia investeste masiv in fortele sale navale si pana la urma are dreptate, o natiune insulara, unde cel mai apropiat aliat este la un ocean distanta, asta daca nu luam in considerare Japonia.
Fortele navale sunt prima si cea mai importanta linie defensiva, urmata de fortele aeriene si doar in ultima instanta de cele terestre, astfel incat si investiile par sa urmeze o logica similara: Forte navale, forte aeriene si doar spre sfarsit, fortele terestre.
In viitorul mai indepartat, structura fortelor navale va fi una demna de luat foarte mult in considerare: 2 poate trei distrugatoare antiaeriene cu 100-150 de tuburi de lansare verticale – Ticonderoga-class are 122, in timp ce Arleigh Burke class se apropie de 90, noua fregate de 10 mii de tone si un numar inca necunoscut de corvete sau poate tot fregate dar in jurul a 7-8 mii de tone.
La toate acestea se adauga submarinele nucleare de atac care vor veni in numar de opt unitati si de aici incolo sa mai pofteasca cineva sa-i zgandare pe australieni.
Daca cumulam forta navala programata australiana cu ce au prin porturi japonezii, lucrurile devin cu totul neplacute pentru chinezii de pe apa si fara interventia directa a US Navy. Daca-i mai adaugam si pe sud-coreeni si pe restul vecinilor chinezilor de la Marea Chinei de Sud, lucrurile stau chiar mult mai rau, astfel incat spaimele care-i cuprind pe destui analisti militari in fata puterii marinei chineze se dovedesc cu totul nefondate si similar, daca vreti, cu spaima de forta militara rusa, care vedem in Ucraina cat de forta este…
GeorgeGMT
The post Australienii inca nu s-au hotarat appeared first on Romania Military.
De ce?! Pentru ca epopeea viitoarelor fregate/distrugator australiene este pe zi ce trece mai fascinanta. Nu neaparat pentru australieni, care dau cu banii, dar pentru noi ceilalti, care nu suntem implicati in afacere, lucrurile sunt deja la nivelul de gradinita si arata ca australienii chiar nu stiu de capul lor, habar nu au ce doresc de fapt si isi schimba dorintele de la o zi la la alta.
In toata aceasta afacere, compania producatoare – BAE Systems – isi face cruce cu stanga de asa client zmintit si spera la ce-i mai bine. Si desi vina nu este a companiei, tot ea este cea care trebuie sa explice presei situatia de facto.
Discutiile din jurul Hunter-class sunt aprinse printre “cangurii” implicati ca si printre cei mai putin implicati, dar pentru a intelege faptele trebuie sa ne aducem aminte de unde s-a plecat: Type 26 a Royal Navy, modificata un pic pe gustul lor, dar fregata “cangureasca” urma sa-si pastreze AND-ul initial: nava dedicata luptei anti-submarin. De ce au ales australienii sa-si cumpere noua fregate anti-submarin?! Asa le-a iesit lor situatia tactica dupa o foarte atenta analiza. Oare? Adica chiar a fost o analiza atenta?!
Ok, asta era realitatea la semnarea contractului.
Intre timp a iesit scandal pe motiv ca nava are prea putine lansatoare verticale (pai daca este nava anti-submarin?!) si, pe cale de consecinta, prea putina forta de lupta nava-nava si prea putina capacitate antiaeriana, mai ales daca tinem cont ca varianta de nava pe care australienii si-o doresc a plecat de la cele 8 mii de tone ale Type 26 si a ajuns la 10 mii de tone. Pai cum sa ai doar 32 de VLS-uri la 10 mii de tone?!
Intrebarea este de bun simt, si-au spus diriguitorii contractului, haideti sa facem ceva in acest sens. Si au facut, conform presei locale se lucreaza la o revizuire a proiectului in sensul scaderii capacitatii de lupta anti-submarin – prin debarcarea unui modul specializat si cresterea numarului de VLS-uri de la 32 la 96.
Practic, BAE Systems a scos modulul dedicat luptei ASW dinspre pupa navei si l-a inlocuit cu un alt modul care are 64 de celule de lansare verticală si un lansator cvadruplu de rachete anti-nava NSM. Se poate folosi atat MK 41 cat si Mk 57. Ceea ce ar fi bine, din punctul de vedere al unora, in timp ce altii sustin ca o asa inlocuire este bascalie si ca ar duce de fapt la castrarea capacitatii de lupta impotriva submarinelor, prin eliminarea unuia dintre cele doua elicoptere pe care nava ar trebui sa le opereze, ba chiar s-ar pierde si sonarul tractat. Un argument intru linistirea gloatei care sprijina conceptul initial de nava ASW, ar fi ca doar trei fregate (nava numarul 4, 5 si 6) ar fi in configuratie de „Guided Missile Frigate”, restul pastrandu-si arhitectura initiala, dar nici chiar asa multimea, in ansamblul ei, nu este multumita iar tabara opusa se tot intreaba retoric ce sa faca fregata lor de zece mii de tone cu doar 32 de silozuri in fata inamicului?!
In aceeasi ordine de idei, altii nu dau solutii ci doar constata ca pentru zece mii de tone, doar 32 de VLS sunt cam bataie de joc la adresa banului contribuabilului australian. In acelasi timp Hunter-class va fi o nava vanatoare de submarine si atunci 32 de VLS ar fi suficiente, dar daca rolul prinicipal al navei este lupta ASW de ce ministerul apararii cere sa fie facute modificari care au legatura cu cresterea capabilitatilor antiaeriene si anti-racheta ale navei?!
Dar orice ar hotari australienii sa faca cu cele noua fregate, trebuie amintit ca eventualele modificari ar putea fi implementate abia cu navele transei a doua, pentru ca trebuie spus ca cele noua nave vor fi construite in trei transe, cate trei odata. Astfel “Hunter Guided Missile Frigate” daca va fi, va fi cea de-a patra nava din clasa ei, plus probabil urmatoarele doua.
Altii, mai putin optimisti prin natura firii lor, sustin ca solutia este simpla: daca marina regala locala doreste o nava care sa fie extrem de capabila in toate cele trei medii, ca sa impace pe toata lumea, sa duca deplasamentul spre 13 mii de tone si atunci ar avea loc si 96 de VLS-uri, si doua elicoptere, si sonar tractat si cate si mai cate, spre cresterea mandriei nationale australiene.
Acum, australienii se cearta ca au pe ce, dar sa nu uitam ca sunt altii chiar mai ciudati decat ei si anume aliatii nostri de Uniune si Alianta Nord-Atlantica: germanii. Astia si-au construit patru fregate de 7000 de tone (F125 – Baden-Württemberg-class) fara nici un VLS, asa ca se poate si mai rau…
GeorgeGMT
The post Din nou despre Hunter-class. De ce?! appeared first on Romania Military.
Daca la noi Marina Militara este tratata asa cum stim, de ai senzatia ca este un copil adoptat si doar tolerat in cadrul Fortelor Armate Romane, in cazul altor tari se fac eforturi, desi respectivele natiuni nu sunt nici pe departe cu rusii la usa.
Spania este o astfel de natiune. Sigur ca veti spune ca spaniolii au traditie, fost mare imperiu, super-putere europeana, Marea Armada etc si ati avea dreptate, dar Spania de azi nu este Spania lui Filip al II-lea, nu este spaima Europei ci este un stat mai degraba cu probleme desi este cea de-a patra economia a UE.
Sigur ca Spania are insule si un litoral enorm, atat la Atlantic cat si la Mediterana, dar Madridul este foarte departe de linia frontului si orice s-ar intampla ei vor fi printre ultimii bombardati, cu toate acestea, spaniolii gandesc la viitor.
Planurile sunt ca in anul 2029 bugetul apararii spaniol sa ajunga la 2%, conform angajamentelor asumate, si marina va avea partea ei, corect calculata. De aici incolo amiralii de la Madrid au deja planuri de cresterea a numarului de nave disponibile.
In acest moment, Spania are comandate patru submarine S 80 PLUS, primul – S 81 “Isaac Peral” se apropie de intrarea in dotare dupa 20 de ani (nastere cu probleme) de la semnarea contractului, iar ultima nava – S-84 “Mateo García de los Reyes”, ar trebui sa fie pe apa in 2028.
Dar daca procentul de 2% va fi real, se ia in considerare comandarea a inca doua submarine, Spania urmand sa detina sase astfel de nave operationale.
In privinta navelor de suprafata, planurile actuale prevad cinci fregate F 100 modernizate si alte cinci fregate F 110 care sa inlocuiasca navele din clasa “Santa Maria”, dar daca cele doua procente chiar vor fi alocate pentru aparare, se vor mai comanda inca doua fegate F 110, Spania urmand sa detina 12 fregate – 5xF100 si 7xF 110.
Tot la capitolul forte navale, spaniolii trebuie sa ia o decizie pentru inlocuirea avioanelor EAV-8B+ Matador II si evident ca singurul aparat care poate fi operat de la bordul navei Juan Carlos I este F 35B. Daca fondurile vor fi disponibile, o decizie este asteptata cat mai curand.
Sigur, Spania este o tara diferita de Romania, Spania este cineva in istoria fortelor navale, pe cand Spania stapanea Atlanticul Royal Navy nici nu exista, dar daca lasam istoria de-o parte, putem constata ca de fapt spaniolii stau mult mai bine decat noi dpdv geografic. In Mediterana si Atlanticul de Nord, sunt numai aliati ai Madridului si nu orice aliati ci unii extrem de puternici. Cine sa atace Spania pe mare?!
In cazul nostru, Marea Neagra este un luciu de apa in care navele se scufunda, sangele curge si cu toate acestea noi tratam marina romana ca pe un copil nedorit, iar acest lucru s-ar putea sa ne coste candva, in viitor.
Ce este de remarcat aici este faptul ca marina spanioala stie exact pe ce sume s-ar putea baza odata cu cresterea bugetului apararii la 2%, de unde rezulta ca in Spania fiecare ramura a fortelor armate are un anumit procent si astfel alocarile nu sunt la bunul plac al unor politicieni vremelnici si de multe ori paraleli cu fortele armate.
GeorgeGMT
The post Ce fac altii in privinta marinelor lor militare appeared first on Romania Military.
Premisele acestui articol sunt foarte simple: Marea Roșie este o rută maritimă comercială extrem de importantă, îndeosebi în ceea ce privește transportul internațional de mărfuri dintre Europa, Asia și Africa. Estimările statistice ne spun că 10-12% din comerțul mondial trece prin Marea Roșie, iar aici includem 14% din exporturile mondiale de petrol și peste 30% din traficul mondial de containere.
Atacurile Houthi începute la sfârșitul anului trecut au perturbat deja procentele de mai sus. De exemplu, British Petroleum a oprit recent toate operațiunile de transport din Marea Roșie. Companiile europene Maersk, Hapag-Lloyd și MSC, precum și firmele japoneze Mitsui O.S.K. Lines și Nippon Yusen evită, de asemenea, Marea Roșie. Între timp, compania franceză CMA CGM anunța pe site-ul său că va crește costurile de transport maritim de containere din Asia către regiunea mediteraneană cu până la 100% începând cu 15 ianuarie, comparativ cu 1 ianuarie. Și se estimează că redirecționarea navelor care au ca destinație Europa din Marea Roșie pe la Capul Bunei Speranțe ar putea crește costurile de transport maritim cu 80%. O navă care călătorește din Asia spre Europa prin Canalul Suez ar avea nevoie de 15 zile în plus pentru a face călătoria pe la Capul Bunei Speranțe, la care se adaugă timpul suplimentar necesar pentru a stabili noile costuri operaționale, asigurări și cadre juridice. Ca să nu mai spunem că zona vestică a Africii este foarte instabilă în ultima vreme (puci după puci, mai nou și în Senegal) și bântuită de pirați.
Potrivit S&P Global, 24% dintre navele redirecționate pentru a evita Marea Roșie au fost petroliere, 35% au fost vrachiere, iar 24% au fost port-containere. Aproximativ 90 la sută din petrolul care circulă prin Bab el-Mandeb provine din Golful Persic și este destinat Europei și Africii. Cea mai mare parte a GNL care circulă prin Bab el-Mandeb și prin Canalul Suez se îndreaptă spre Europa. Vestea bună este că transporturile de GNL din Qatar către Europa continuă să treacă prin Marea Roșie și Canalul Suez fără nicio deviere. Și fără evenimente nedorite (încă) aș adăuga eu…
Am subliniat ceea ce pentru destul de mulți era deja foarte evident: perturbările traficului naval din Marea Roșie afectează în special Europa și, parțial, China.
Razoni în portul Constanța în 2021. Sursa foto: marinetraffic.com
Reacția Europei? Ei bine, conform Euronews, „o misiune navală a Uniunii Europene pentru a proteja transportul maritim comercial din Marea Roșie de atacurile cu rachete ale rebelilor Houthi din Yemen ar urma să fie lansată pe 19 februarie.”
Până în prezent, doar cinci state membre au indicat public că vor participa la misiune: Belgia, Franța, Germania, Grecia și Italia.
Preocupările „mondene” continuă cu, citez din articol, „printre detaliile care mai trebuie puse la punct până la 19 februarie se numără ce personal militar și ce capacități vor fi alocate misiunii, ce țară o va conduce și unde va fi amplasat cartierul general.”
Și devine din ce în ce mai „simpatic”, cu „Franța, Grecia și Italia au depus oferte pentru rolul de lider.” (a „câștigat” Italia pare-se…)
Hățișurile birocratice continuă în cazul Belgiei și al Germaniei, în cazul cărora, decizia de a se alătura misiunii va trebui să fie ratificată de parlamentari cu mențiunea că fregata belgiană Louise-Marie se află deja în regiune urmând probabil să fie inclusă în misiune.
Iar europenii continuă să o „ardă” pacifist (pardon de expresie), pentru că misiunea aflată sub stindardul UE se va limita strict la protejarea navelor și la interceptarea rachetelor care se apropie, spre deosebire de SUA și Marea Britanie, care au bombardat mai multe ținte ale Houthi în cadrul Operațiunii Prosperity Guardian.
Germanii, cei mai interesați de stabilitatea rutelor comerciale în virtutea poziției lor de „cel mai mare exportator” din UE, au niște dezbateri de-a dreptul hilare. Aflu dintr-un articol din Defense News că, „trimiterea de nave de luptă pentru a proteja obiectivele comerciale germane, așa cum se dezbate în prezent în contextul crizei din Marea Roșie, a fost o poziție controversată la Berlin încă din 2010. Fostul președinte german, Horst Köhler, a demisionat în acel an, în urma unor afirmații făcute într-un interviu în care a sugerat că armata țării ar trebui folosită pentru a proteja interesele economice naționale.”
Iertată fie-mi „ignoranța”, dar până la urmă, care este rolul unei armate?!?!?
Și, în ceea ce-i privește pe nemți, „distracția” continuă… Ce se întâmplă acum în Marea Roșie este extrem de serios iar riscul ca una din navele de luptă occidentale să fie în cele din urmă lovită este extrem de ridicat. Mai deunăzi citeam că unul dintre distrugătoarele de clasă Arleigh Burke aflate în Marea Roșie a trebuit să folosească sistemul artileristic de tip CIWS Phalanx pentru a doborî o rachetă de croazieră anti-navă.
În prezent, pentru a supraviețui în Marea Roșie este nevoie de nave serioase, cu capacități de luptă antiaeriene semnificative. Oficialii germani au desemnat fregata Hessen (din clasa F124 Sachsen) pentru misiunea din Marea Roșie. Nu de alta, dar cele trei nave de clasă Sachsen sunt cam cele mai capabile nave de luptă din arsenalul marinei militare germane. Succesoarele sale, navele clasei F125 Baden-Württemberg nu ar putea face față cerințelor operaționale din Marea Roșie.
Toate aceste „zbateri” europene ar fi amuzante dacă n-ar evidenția atât de bine proverbul românesc „vorba lungă, sărăcia omului”…
Cred că putem concluziona prin a spune că primii europeni din zonă au fost… americanii.
Pe locul 2 vine fosta membră UE, Marea Britanie. În ciuda faptului că Royal Navy este la un minim istoric în ceea ce privește dotarea sa cu mijloace tehnico-tactice, personal etc, sunt totuși două nave britanice în zonă. Iar britanicii n-au aceleași „aere” ca europenii continentali și s-au pus fără prea multe discuții sub comandă americană. Lumea anglo-saxonă strânge rândurile pare-se.
O mutare notabilă vine și din partea Danemarcei (sursa Defense News și Naval News) care a trimis în zonă o navă de clasă Iver Huitfeldt și care se alătură Operațiunii Prosperity Guardian punându-se astfel sub comandă americană.
Pe locul 3 vin indienii, o implicare surprinzătoare, probabil asistăm în direct la „nașterea” unei noi puteri navale. Mențiunea o înhață francezii, restul Europei fiind la nivelul „și alții” deși sunt cu toții afectați de problemele din Marea Roșie.
În ciuda faptului că a trecut mai mult de un secol de la data publicării ideilor sale, abordarea geo-economică a lui Alfred Thayer Mahan continuă să fie de actualitate (articol din USNI). În opinia mea cel puțin, dar se pare că nu sunt singurul…
În lucrarea sa, „The Influence of Sea Power”, Mahan descrie marea în termeni comerciali. Astfel, marea este definită prin intermediul rutelor comerciale care brăzdează oceanul planetar. Teoria lui Mahan este „înfiorător” de simplă:
Comerțul produce bogăție care, la rândul ei, conduce la putere maritimă. Puterea navală protejează comerțul. Bogăția națională, puterea comercială și puterea navală sunt, de fapt, un soi de „trinitate” strategică.
Iar dacă aveți vreun dubiu cu privire la această teorie, eu zic să aveți în vedere faptul că, cele mai mari imperii ale lumii, din Antichitate și până astăzi, își datorează existența acestui concept simplu. Am tradus automat, cu DeepL, fără nicio adaptare, fragmentele de mai jos:
Mahan descrie patru state naționale europene esențiale la începutul epocii: Spania, Olanda, Anglia și Franța. Imperiul Spaniei, supraîncărcat, supraimpozitat și lipsit de resurse, este pe cale de dispariție. Olanda se află încă în primele rânduri, o realizare remarcabilă având în vedere mărimea sa. Dar Mahan detectează defectul fatal care va duce la căderea sa. Puterea sa este excesiv de dispersată între interesele comerciale, axate în totalitate pe câștiguri comerciale. Nu că olandezilor le lipsește curajul marțial – așa cum spune Mahan, „un popor mai eroic decât olandezii nu a existat niciodată”. Problema este că Olanda nu a reușit să își însoțească comerțul cu o putere militară care să îl susțină.
Anglia, pe de altă parte, a creat un ecosistem comercial-militar care datează de la cultivarea de către Henric al VII-lea a unei economii și a unui sistem comercial al lânii. Acesta este perpetuat și consolidat prin crearea unei marine puternice în timpul protectoratului lui Cromwell și este continuat de succesorii săi din timpul Restaurației.
Apoi, există Franța. Este în multe privințe opusul Olandei: centralizată, militarizată și obsedată de politica de putere europeană. Exemplificată de Ludovic al XIV-lea, Franța se aruncă într-un război după altul, „fixată pe continent”. Ludovic caută continuu „extinderea pe uscat”. El se cufundă în intrigile de palat ale altor națiuni. Calculează cum să-și căsătorească rudele pentru a crea alianțe. Fie din cauza propriilor temeri, fie din cauza mâniei puternicei sale amante, el formează o alianță cu Austria, Rusia, Suedia și Polonia împotriva Prusiei. Toate acestea îl determină pe Frederic cel Mare să lanseze un atac preventiv în Saxonia în 1756, declanșând Războiul de șapte ani. Franța „intră inutil într-o altă luptă”.
Mahan subliniază că Ludovic ar fi trebuit să își extindă puterea comercială și să sporească bogăția deja semnificativă a Franței. În schimb, obsesia sa pentru „războiul continental” a ascuns „adevăratul caracter” al conflictului dintre marile puteri. Avea nevoie să preia controlul mării, comuna de aprovizionare globală a epocii, de la Anglia. Dar Ludovic era prea vrăjit și deranjat de politica continentală pentru a-l asculta pe perspicacele său ministru, Jean-Baptiste Colbert. Colbert a folosit cu îndemânare tehnica economică de stat prin „războiul tarifelor și al primelor” pentru a limita puterea și influența Olandei. Și Colbert a insistat să ancoreze Franța pe „fundamentul ferm al bogăției naționale” prin restabilirea ordinii și disciplinei financiare, prin încurajarea producției și prin dezvoltarea unei mari flote comerciale susținute de o marină puternică. Dar obsesiile geopolitice ale lui Ludovic au învins în cele din urmă, iar armatele franceze au luptat în campanii și bătălii aproape nesfârșite, unele câștigate, altele pierdute, dar chiar și victoriile au fost pyrrhice.
Suferințele Franței pe continentul european pot fi văzute ca o metaforă a intrigilor geopolitice dezechilibrate. Ele contrastează cu calculele mai echilibrate și mai influențate geoeconomic ale Angliei, cu puterea maritimă în centrul strategic al tuturor. Desigur, Mahan probabil că exagerează. Dar, trecându-l drept un „simplu” strateg naval, pierdem din vedere fundamentele geoeconomice ale strategiei sale: accentul pe care îl pune pe puterea maritimă necesită o lectură mai atentă. Mahan nu pledează niciodată pentru o putere navală militarizată de dragul ei însăși.
În loc de simpla putere navală militarizată, Mahan spune că ceea ce este necesar este puterea maritimă. Puterea maritimă este, în contextul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, legătura dintre puterea comercială și puterea militară națională care creează bogăția națională. Această bogăție generează, la rândul ei, o putere comercială și militară și mai mare. Concepția lui Mahan despre puterea maritimă – bogăție națională, comerț global și putere navală militarizată – poate fi reimaginată în termenii de astăzi ca o creștere economică națională, lanțuri de aprovizionare durabile și putere militară într-o relație continuă și armonioasă care necesită o supraveghere și o evaluare constante. Orientarea către o parte – o strategie pur economică (gândiți-vă la Olanda) – sau către cealaltă – o strategie excesiv de geopolitică (gândiți-vă la Franța) – creează dezechilibru. Abundența comercială fără forță militară duce la timiditate, dar forța militară fără prudență economică duce la nebunie, dacă nu chiar la dezastru.
Câteva cuvinte și despre noi acum…
România are privilegiul de a avea acces la oceanul planetar prin Marea Neagră, Strâmtorile Bosfor și Dardanele și, mai departe, prin Marea Mediterană. Spre deosebire de alte strâmtori cărora li se aplică prevederile UNCLOS (United Nations Convention on the Law of the Sea), accesul nostru la oceanul planetar este reglementat de Convenția de la Montreaux adoptată în 1936.
Turcia deține controlul strâmtorilor și, conform Convenției (vezi articol rnhs.info), principiul de bază este că „navele comerciale se bucură de libertate completă de a naviga prin strâmtori indiferent de pavilion cu excepţia cazului în care Turcia este ţară beligerantă, situaţie în care navele comerciale ale ţărilor cu care Turcia este în război nu vor mai putea tranzita strâmtorile. Navele altor ţări cu care Turcia nu este în război vor putea tranzita strâmtorile atât timp cât nu aduc în vreun fel atingere intereselor Turciei.”
Aceasta este marea vulnerabilitate a României în contextul tulbure în care ne scăldăm acum în zona Mării Negre. Război fără bani nu există, oricât ni s-ar spune că se trece la economie de război etc ș.a.m.d. Să ne amintim de o serie foarte faină de articole despre finanțarea războiului, scrise de Dl. Leoveanu cu ceva timp în urmă, le găsiți la sfârșitul acestui articol.
Economie/comerț fără infrastructură și rute de transport nu există. Și nu aduceți în discuție „noul” drum de la Constanța la Alexandropoulis… Singura rațiune de a fi a acelui drum este ca, în caz de război, dacă România va fi beligerant, să asigure transporturile militare în momentul în care strâmtorile ne vor fi închise. Nu vă faceți iluzii precum că, acel drum, chiar dublat și de o cale ferată, este capabil să acopere necesarul de transport al economiei românești.
Ca exemplu, o navă port-container de 18.000 TEU necesită doar pentru operațiunile de manipulare 50 de trenuri și 3800 de camioane… Pentru a încărca un vrachier de 100.000 tdw ai nevoie de 67 de trenuri (1.500 tone/tren) sau de 4.000 de camioane (25 tone/camion). Încercați să digerați nițel cifrele raportat la traficul obișnuit de 70.000.000 tone (46.666 de trenuri, 2.800.000 de camioane) din portul Constanța…
Și atât timp cât nu ne vom afla în război direct cu Turcia, navele noastre comerciale vor putea tranzita strâmtorile. Asta doar dacă vor apuca să ajungă până acolo…
The post Buletin naval. Despre teoriile lui Mahan, rute maritime comerciale și blocarea Bab-el-Mandeb de către houthi appeared first on Romania Military.
Poză (și articol, norvegiene) din… octombrie 2013. Un deceniu.
https://www.tu.no/artikler/her-er-det-nye-kongsberg-missilet-for-forste-gang-montert-pa-et-norsk-kampfly/234823
The post Hai, România, hai cu croaziera!.. ‘tuți lenea și trădarea politicianist-MApNistă, pro-Rusia… a draq să-ți fie! appeared first on Romania Military.
Si lanseaza cererea de oferte pentru construirea si dotarea marinei lor regale cu asa-numitele nave de linia a 2-a, sau “Tier” 2, pe limba lor. Despre aceste nave am discutat deja intr-un articol din 23 noiembrie 2023 si este prevazut ca un anumit numar de nave sa fie achizitionate pentru a lupta alaturi de distrugatoarele din clasa “Hobart” si fregatele din clasa “Hunter”.
Astfel, fata de noiembrie anul trecut, acum avem un buget alocat – 11,1 miliarde de dolari americani pentru 11 nave de lupta, din care trei unitati vor fi aduse direct de la producator iar restul de opt urmand sa fie construite in Australia.
De asemenea, ministrul australian al apararii – Richard Marles, a declarat ca se vor construi si sase nave mari care vor putea fi operate si fara personal si care vor avea la bord 32 de VLS-uri. Aceste nave, despre care domnul Marles nu a dat niciun fel de amanunte, vor fi dezvoltate impreuna cu americanii si vor reprezenta probabil un factor multiplicator de forta in cadrul Marinei Regale Australiene. Este foarte posibil ca australienii sa faca referire la programul US Navy – LUSV [Large Unmanned Surface Vehicle]. Nu este inca foarte clar daca cele sase nave cu/fara echipaj sunt bugetate in cele 11,1 miliarde de dolari, dar aici trebuie sa aveti in vedere faptul ca australienii isi fac calculele privind achizitiile luand in considerare si operarea sistemelor de lupta intrate in dotare, transferul de tehnologie etc. Asadar cele 11 fregate nu vor costa 11 miliarde de dolari.
Large Unmanned Surface Vehicle – concept artistic
La final, flota de suprafata australiana va avea 26 de unitati mari: trei “Hobart”-class, sase “Hunter”- class si 11 fregate “Tier” 2, plus cele sase nave cu/fara echipaj dotate cu VLS.
Dar ce anume doresc australienii in cadrul “Tier” 2?! Pai teoretic discutam tot despre fregate care aduc mai mult a corvete pe steroizi, nave cu tonaj ceva mai mic, desi nu este mereu cazul.
Mogami-class
In lupta pentru contractul destinat celor 11 fregate au fost acceptate urmatoarele companii:
Pe sufletul nostru, al romanilor, australienii nu i-au acceptat in competitie pe francezii de la Naval Group – cu fregata FDI (ca doar astia, in cardasie cu mizerabila noastra clasa politica, ne-au lasat fara corvete). Nici britanicii de la Babcock cu fregata-concept Type 32 nu au fost bineveniti. Pentru cine nu stie, Type 32 va fi o noua clasa de nave a Royal Navy. Se preconizeaza sa fie construite maximum 5 astfel de nave modulare cu un echipaj extrem de redus, doar 50 de membri, restul este automatizare.
Iar cu aceasta ocazie australienii au pus degetul pe rana in mod oficial: programul extrem de ambitios de inarmare are o singura cauza: China.
GeorgeGMT
The post Australienii dau cep bugetului appeared first on Romania Military.
Aconit, anonimizata (fara indicativ pe bordaj)
Este vorba despre fregata Aconit apartinand clasei Lafayette, a treia si ultima dintre cele 3 modernizate, alaturi de La Fayette si Courbet) din inventarul de 5 nave de acest tip apartinand marinei franceze. Aceste 3 nave au trecut la santierul naval din Toulon printr-un program de actualizare profunda – „Rénovation-mise à niveau mi-vie” (RMV), program in valoare de 400 milioane de euro:
Sonar Thales Kingclip Mk2 in chila
Ce continua sa ii lipseasca clasei chiar si dupa aceasta modernizare:
Celelalte 2 nave ale clasei, Surcouf si Guépratte, fiind destinate doar unor misiuni de patrulare, au beneficiat de o modernizare mai modesta, mai degraba o revizie fara a prelungi durata de viata dincolo de 30 de ani, iar Surcouf a mai primit doua lansatoare Simbad, in complement pentru Crotale, amplasate pe lateralele plafonului hangarului.
Retragerea acestor doua nave este asteptata incepand cu 2027 respectiv 2031, iar inceperea inlocuirii in rolul de fregata cu noile FDI era planficata initial incepand cu 2024.
Surcouf cu Crotale pe acoperisul hangarului, acompaniat de lansatoarele Simbad pe lateral, sub prelata (sursa: Mer&Marine)
Modernizarea Aconit a durat 6 luni, perioada la care se adauga testele efectuate in doc si cele pe mare, ultimele confirmand pastrarea manevrabilitatii in ciuda „ingrasarii” cu 80 de tone a navei si a adaugarii bulbului sonarului in carena..
Contractul de modernizare pentru clasa Lafayette a fost oficializat in 2017 de catre Directia Generala de Armament (DGA) si includea alaturi de modernizarea sistemelor si adaugarea unor noi capacitati si repararea unor probleme legate de uzura. Ca o paranteza, faptul ca extinderea vietii operationale vizeaza o perioada de doar 5 ani pune niste semne de intrebare legate de durata de viata a structurii ramase. Retragerea din serviciu a celor 3 nave modernizate este asteptata intre 2031-2033.
Un alt element de retinut este vechimea acestor nave:
Clasa Lafayette a fost prima clasa de fregate franceze care foloseste tehnologia de reducere a semnaturii radar, necesitand noi tipuri de materiale si este foarte probabil ca o parte dintre acestea sa fi imbatranit accelerat sau sa aibe alte probleme, necunoscute la momentul proiectarii. Practic cu aceasta clasa marina franceza a putut studia pe parcursul vietii operationale comportamentul si problemele unor astfel de structuri. Un exemplu edificator este programul american al navelor LCS ( Freedom si Independence), program in care nave aproape noi sunt decomisionate din cauza costurilor, capacitatilor limitate si a problemelor de fiabilitate.
Navele clasei Lafayette au fost construite din materiale radar absorbante (aliaje si un compozit din plastic si fibra de sticla, dupa unele surse) cu o rezistenta asemanatoare cu a otelului si cu o anumita rezistenta la foc, nu foarte ridicata totusi). Ele au inlocuit clasa de corvete usoare „D’Estienne d’Orves” pentru patrulare costiera antisubmarin si escorta, insa au fost configurate si pentru misiuni umanitare, conflicte de intensitate mai redusa si patrularea zonelor economice exclusive oceanice ale Frantei, necesitand si o autonomie crescuta, de unde deplasamentul de 3000 de tone, oferind o rezerva de mancare de 50 de zile pentru echipajul de 170 de marinari.
Datorita formei corpului navei, materialelor sintetice specifice, suprafetelor netede si evitand unghiurile verticale drepte, se estimeaza ca semnatura radar a clasei Lafayette este redusa cu 60%, apropiata de a unei nave de pescuit mai mari, in clasa 1200 de tone. Nava este alcatuita din 11 module prefabricate si care apoi sunt asamblate impreuna in santierul naval, tehnica care este folosita de Naval Group si la modelele ulterioare de fregate cum e clasa FTI/FDI, comprimand timpul de constructie la mai putin de doi ani. Suprastructura este apoi integrata ca un singur bloc.
Motorizarea este asigurata de 4 motoare diesel economice de tip SEMT Pielstick 12PA6V280 STC2 de cate 21000 Cp (16.000 kW), care ii asigura o viteza maxima de (doar) 25 noduri (46 km/h). Evacuarile de gaze asigura disiparea acestora pentru reducerea semnaturii termice, fiind alcatuite dintr-un un sistem de tevi in care gazele sunt racite inainte de evacuare. Motoarele sunt asezate pe suporti elastomerici, amortizanti pentru vibratiile transmise catre carena, iar suprafetele elicilor beneficiaza de un invelis cauciucat care reduce de asemenea zgomotul. Suplimentar, clasa Lafayette integreaza un sistem de camuflaj acustic activ, denumit Prairie, care genereaza bule de aer sub carena modificand semnatura acustica pentru a induce in eroare sonarele.
Un strat de kevlar protejeaza zonele vitale ale navei iar sistemele esentiale sunt redundante, interiorul navei fiind protejat nuclear, biologic si chimic. La acestea se adauga o centura de demagnetizare a carenei, un sistem de bruiaj electronic care poate genera o imagine radar falsa a navei, precum si un sistem de lansare de capcane termice si radar.
Tunul 100TR la prova, in fata castelului destinat lansatoarelor verticale
Armamentul este compus dintr-un tun 100TR cu tragere rapida (78 lovituri pe minut, distanta de tragere eficace de 6 km contra aeronavelor, respectiv 12km antisuprafata) si calibru 100mm in prova, 2 mitraliere grele calibrul 20mm Giat M693 / F20 pe flancurile suprastructurii, un sistem de 2 lansatoare cvadruple de rachete antinava Exocet MM-40 si un sistem de autoaparare AA cu rachete cu raza scurta de tip Crotale.
Tunul Giat M693 / F20 (munitie 20x139mm), pe post de mitraliera grea
Chiar daca nu este exceptionala, configuratia de arme poate fi suplimentata prin modernizare suplimentara, insa francezii s-au multumit doar cu inlocuirea sistemului Crotale cu cele 2 Sadral.
Hangarul Lafayette echipat cu Crotale pe acoperis, inainte de modernizare
Retinem castelul prova care poate acomoda pana la 16 lansatoare verticale, cel mai probabil Silver A-43, pentru rachete Aster15 (pana la 4,3m lungime). Pentru comparatie, un MK-41 in versiunea auto-aparare are o profunzime de 5 metri, similar cu Sylver A-50, acesta din urma echipand versiunea extinsa Al Ryadh a fregatei Lafayette. Daca un sistem VLS MK-41 „Strike” cu 8 celule costa estimat pentru FMS spre 13,7 mil.$ cu toate costurile incluse (sursa dsca.mil), probabil ca 16 celule in varianta „Defense” se invart la 20 de milioane USD.
Amplasare armament pe clasa Lafayette
Dupa cum am vazut, sistemul Crotale poate fi suplimentat sau inlocuit cu 2 sisteme Sadral, acestea asigurand 12 rachete mai ieftine si putand angaja simultan 2 tinte, inclusiv tinte de suprafata. O racheta Mistral 3 este semnificativ mai ieftina (0,5 milioane euro) decat o RIM-116 (Rolling Airframe Missile), ultima cifrandu-se spre 1 milion de USD/ bucata, extracost provenit dintr-o raza de actiune suplimentara cu 2 km si un cap de lupta de aproape 4 ori mai puternic. Pretul unui lansator RAM Mk 49 Mod 3 Guided Missile Launching Systems (GMLS) se cifreaza la 12 milioane USD.
Intr-o modernizare suplimentara minimala, in locul Crotale ar putea probabil fi instalat un C-RAM Millenium 35mm (sau echivalent – Goalkeeper, Phalanx, CTA-40 etc), iar intr-o modernizare mai ambitioasa, s-ar putea instala un lansator RAM ( masa 7 tone), in timp ce lansatoarele Sadral ar putea fi inlocuite de cate un sistem Millenium 35mm (sau echivalent, masa 3,7 tone, pret spre 6 mil. euro/bucata), in bordurile plafonului hangarului, cu conditia consolidarii cu succes a plafonului pentru masa acestor monturi.
In partea de la prova navei ar putea fi nevoie de o protectie artileristica C-RAM, obtinute fie prin inlocuirea piesei principale cal.100mm cu un OtoMelara DART/ Super Rapid cal.76mm, fie prin amplasarea unui Millenium cal. 35mm (sau ceva echivalent) pe plafonul puntii de comanda. Insa aceasta ar necesita o reamenajare mai consistenta, deoarece acolo se afla radarul de tragere Castor si optronica aferenta Sagem TDS-90 precum si o pasarela deschisa pentru observatie, iar in fata se afla antene si un radar. Alta optiune ar fi castelul prova, in functie de dispunerea celulelor VLS.
Castor si Sagem TDS-90 precum langa pasarela deschisa pentru observatie
O protectie artileristica suplimentara contra dronelor si tintelor de suprafata ar fi sisteme mai usoare (monturi in clasa 1 tona) in calibrul 25-30mm: MLG-27, Typhoon Mk-25/30 sau ceva similar, care ar putea integra si rachete din familia Spike/Hellfire, etc.
Ne oprim aici cu speculatiile asupra configuratiilor de armament, de retinut fiind ca sunt posibile mai multe combinatii, cu bemolul costurilor integrarii in sistemul actual de management al luptei de pe nava.
Desi MApN a decis modernizarea unor fregate vechi de 40 de ani (modernizate corect ar fi inca foarte capabile pe misiunea lor principala, cea anti-submarin), probabil mai mult sens ar avea adoptarea unora mai noi, deja partial modernizate recent… Cand spun „2000”, ma refer si la de Zeven Provincien, care ar putea sa inceapa a fi disponibilizate prin 2034 (poate mai devreme daca cineva e chiar interesat si stie sa negocieze, mai ales ca poate noi am avea nevoie de una singura pe termen scurt, ca sa avem o capacitate minimala). Cat despre clasa Lafayette, probabil ca Surcouf si Guépratte ar fi disponibile ceva mai devreme de 2027 cu un mic efort al partii franceze, necesitand insa o perioada de aproape un an pentru trecerea prin modernizare, care ar putea cuprinde si elemente specifice cerintelor romanesti.
Repet, ramane de vazut cata resursa mai au structurile respective, avand in vedere tehnologia si materialele folosite la constructie.
Aceasta ar insemna un cost de modernizare si echipare variind intre 150-200 milioane euro pentru fiecare nava, in functie de ceea ce se alege in pachetul respectiv (cu eventuale integrari suplimentare), fara a include costurile munitiei. La acestea se adauga ulterior un cost de operare si intretinere anual, estimat pentru marina franceza (estimare bazata pe extrapolarea datelor de exploatare a clasei Formidable) de a fi aproape 10 milioane de euro/nava.
Pentru comparatie, costurile de exploatare ale unei fregate Type 22 Broadsword in inventarul britanic erau estimate in 2011 la 16 milioane de lire sterline anual.
Daca adaugam si faptul ca intre cele doua concepte este o diferenta de cel putin 15 ani…
Desigur, sunt sanse mici ca ai nostri sa faca altceva decat ceea ce au anuntat dupa esuarea programului corvetelor. Dar am considerat interesant sa descriu mai pe larg aspectele modernizarii clasei Lafayette si potentialul acestora, chiar si pentru noi.
Marius Zgureanu
Surse:
Video: French Navy’s La Fayette-class Frigate Mid-Life Update – Naval News
Rénovation des La Fayette : la première frégate livrée, la seconde en chantier | Mer et Marine
L’immense gâchis des frégates françaises | Fondation IFRAP
La Fayette Class Frigate | Thai Military and Asian Region (wordpress.com)
https://www.seaforces.org/marint/French-Navy/Frigate-Corvette/F-710-FS-La-Fayette.htm
Citeste si:
Ucrainenii vor fregata Lübeck… romanii tot asteapta o decizie pentru fregate
Franta despre Marina Militara Romana
FDI: Fregata Defensiva si de Interventie
The post Ultima Lafayette modernizata a fost livrata appeared first on Romania Military.
In poze pare fioroasa, in realitate nu prea este…
Asa cum am scris cu putin timp in urma navele acestei clase nu sunt de facto apte de razboi si una dintre ele, “Iver Huitfeldt” a trebuit retrasa din Marea Rosie (la inceputul primaverii), in cadrul operatiunii „Guardian of Prosperity” pentru ca atunci cand a trebuit sa lupte n-a avut cu ce: rachetele RIM-162 ESSM nu au plecat datorita unei probleme de comunicatii intre radarul APAR si sistemul de comanda si control C-FLEX, iar proiectilele tunului de 76mm s-au dovedit intr-un procent ingrijorator, defecte.
La putin timp dupa patania lui Iver Huitfeldt in Marea Rosie, nava-sora – “Niels Juel” a avut o problema la unul din lansatoarele verticale de rachete ale navei. Dar faptele sunt deja istorie si, din pacate, desi problemele erau cunoscute, nu s-a facut mai nimic si intr-un final a iesit scandal, Seful Statului Major al fortelor armate ale Danemarcei fiind dat afara pe motiv ca a pus batista pe tambal.
Dar de atunci au trecut cateva luni bune dar situatia este similara.
Astfel, intre 11 iulie si 5 noiembrie, Marina Daneza trebuie sa furnizeze NATO Standing Maritime Group 1 [SNMG1] o nava-amiral. Acest grup are sarcina de a patrula prin Atlanticul de Nord.
Initial, cele doua fregate buclucase – “Iver Huitfeldt” si “Niels Juel” – ar fi trebuit sa execute rolul de nava de comanda al grupului NATO prin rotatie dar planurile au trebuit sa fie modificate pentru ca cele doua nave nu si-au rezolvat problemele tehnice aparute nici pana acum si nu se pune problema ca ele sa iasa in larg incapacitate.
Pe 27 iunie, ministrul apararii danez – Troels Lund Poulsen – a incercat sa faca un pas inapoi: „We had to change the Danish contribution to NATO’s standing naval force in the second half of 2024. The problems encountered by the crew of the Iver Huitfeldt during the Red Sea mission have still not been resolved.”
A uitat domnia-sa sa mentioneze si fregata “Niels Juel” datorita careia spatiul aerian si maritim din jurul navei a fost inchis cand a avut probleme.
Doar ca NATO – n-a avut ce sa puna in loc, asa ca s-a gasit o solutie, astfel, fregata daneza “Iver Huitfeldt” va fi gata, cu echipajul complet la bord, senzorii pregatiti dar isi va executa misiunea de la cheu, legata bine cu parame. Tot asa va actiona si fregata-sora “Niels Juel” daca nu va fi gasita o solutie pana cand ii va veni ei randul sa fie nava-amiral. Gata de orice, am adauga noi, mai putin de lupta…
„We propose to take over the command of NATO’s naval force from Danish naval bases. It is a necessary decision. Once the problem is resolved, the ships will be ready to go back to sea,” declara ministrul danez.
Daca ne referim la “questions related to equipment and armament” danezii ne spun ca problema n-a fost inca „definitively settled”.
Despre cea de-a treia fregata daneza din clasa – HDMS Peter Willemoes, nu stim mare lucru. Ea exista, pluteste dar nu pare disponibila din motive, probabil, obiective.
Ciudat ca de la inceputul lunii martie pana acum lucrurile nu au fost rezolvate.
GeorgeGMT
The post Danezii au probleme mari cu fregatele lor “Iver Huitfeldt” appeared first on Romania Military.
… nu mai pare doar o dorinta sau o declaratie politica din partea Bucurestiului ci se dovedeste o chestiune serioasa. Conform ultimelor declaratii ale ministrului apararii, este asteptata semnarea contractului pentru 32 de F 35A (avioane, pregatire, munitie etc) in toamna acestui an.
Din ceea ce a declarat Angel Talvar, lucrurile sunt acum pe mana americanilor, asteptandu-se un raspuns din partea acestora, dar lucrurile par a fi pe un curs bun, lucru la care, in mod sincer, nu ma asteptam, atat timp cat programul F 35A costa 6,5 miliarde de dolari. Daca contractul se va semna in 2024, primul aparat ar putea fi livrat in Statele Unite in 2028 (unde s-ar face pregatirea personalului) si ar ajunge in Romania in 2030. Initial se discuta despre 2032 dar Lockheed Martin a devansat termenul cu doi ani, daca contractul se semneaza in octombrie sau noiembrie.
Este pentru prima oara cand senzatia de seriozitate generata de declaratiile MApN pe tema F 35A este mult mai puternica decat cea de planuri “cincinale”. Letter of Request (LOR) a fost trimisa catre Washington in septembrie anul trecut. Mai trebuie mentionat ca Romania doreste sa cumpere 48 de F 35A, dar contractul va fi impartit in doua transe: 32 de aparate acum, restul de 16 dupa ce primele doua escadrile vor fi receptionate.
In acelasi timp lucrurile par serioase si pe alte paliere, tot conform ministrului apararii, alte programe de dotare ar fi pe ultima suta de metri, pregatite de semnare in 2024:
Pe langa acestea, surse anonime (sa le spunem) sustin ferm ca batalionul de tancuri Abrams si restul de trei baterii Patriot ar fi deja la capitolul contracte semnate si ca in curand vom avea si confirmarea oficiala din Statele Unite atunci cand acestea vor fi comandate de guvernul american catre companiile producatoare. Primul Abrams ar fi sa ajunga la Constanta in 2026.
Si ar mai fi un mega-contract care se apropie si anume competitia pentru sisteme anti-aeriene cu raza medie, aici am putea avea un castigator (sau nu) desemnat anul acesta. Suma pusa la bataie este una foarte mare: 2,7 miliarde de euro pentru 27 de baterii. Ramanem in asteptare.
Daca ne uitam acum la ce doreste MApN sa initieze in acest an, avem si aici lucruri foarte interesante:
Toate aceste programe pe care MApN spera sa le lanseze in acest an vor fi pe baza de procedura competitiva.
De remarcat sa nu se aude nimic, si avem aici confirmarea, despre lansarea achizitiei de MLI-uri pe senile, un program care trebuia lansat inca din 2023 dar care s-ar putea ca nici in acest an sa nu-si afle debutul, dar lucrurile par concentrate pe apararea antiaeriana, atat cea cu baza la sol cat si la nivel de avioane de lupta.
De asemenea razboiul electronic pare sa fi devenit o prioritate maxima, ca si dotarea cu munitii ghidate: rachete AT Javelin, ATACMS, GBU-39/B SDB.
In privinta bugetelor disponibile, lucrurile stau cam asa: pentru 2024 exista un buget pentru achizitii de tehnica de lupta de 16 miliarde de lei (3 miliarde de euro), dar se pot contracta achizitii cu plata esalonata in anii urmatori de pana la 71 de miliarde de lei (14 miliarde de euro) conform Ziarului Financiar.
GeorgeGMT
The post F 35A pentru Fortele Aeriene Romane… appeared first on Romania Military.
Daca US Air Forces a anuntat ca programul pentru viitorul avion de generatia a VI-a a fost un pic cam pus de-o parte (NGAD), cei de la US Navy merg inainte cu programul lor pentru aparatul de genertia a VI-a – F/A-XX.
In acest moment, flota de aeronave a US Navy este compusa din F/A-18 Super Hornet si E/A-18 Growler plus cele 273 de F 35C comandate, insa Super Hornetul trebuie si el inlocuit.
Asa ca pe 2 octombrie, comanda US Navy a anuntat ca este pregatita sa-si aleaga constructorul pentru programul F/A-XX astfel incat in urmatoarea decada avionul sa devina operational.
Trei companii au depus oferte pana acum (si cam astea-s toate): Lockheed-Martin, Boeing si Northrop Grumman, dar sunt probleme cu Congresul care are intentia de a reduce fondurile pentru F/A-XX in ideea de a construi mai multe submarine Virginia-class din 2025. Pentru ca se pare ca chestiunea mai arzatoare este la capitolul submarine de atac si mai putin la viitorul F/A-XX.
Practic se doreste ca din 2025 sa fie construite cate doua submarine pe an ceea ce ar duce la reducerea bugetului pentru viitorul avion cu 400 de milioane de dolari pe an. O astfel de reducere ar face imposibil ca US Navy sa aiba avionul in perioada 2033-2037.
Acum trebuie sa ne aducem aminte ca US Navy desi cumpara in continuare F/A-18 Super Hornet E/F de la Boieng n-o face chiar de buna voie, Congresul le-a cam bagat pe gat achizitia, cel mai probabil sa nu ramana Boeing fara comenzi. Asadar Super Hornetul nu mai este motiv de bucurie pentru marina americana.
Pe de alta parte, marinarii Varului Sam s-au simtit trasi rau pe sfoara in programul JSF, US Navy fiind fericita posesoare a doua dintre variantele avionului, chiar cele cu problemele cele mai serioase si cu procentul cel mai scazut de disponibilitate la zbor: F 35B – pentru navele de asalt ale Corpului Infanteriei Marine si F-35C pentru portavioanele sale.
Din motive cunoscute sau mai putin cunoscute, US Navy s-a considerat pacalita de US Air Forces care s-a ales cu cea mai buna varianta – F 35A si care si-a dezvoltat F 35 cum a vrut ea, lasand marina de caruta. Pretul cu operarea, intarzierile in program si probabil si alte lucruri au facut ca pentru generatia a VI-a US Navy sa-si dezvolte singura viitorul aparat, desi acesta va avea in comun cu NGADul US Air Forces ceva tehnologii, DAR, Marina hotareste ce si cum. Asta daca-i da Congresul bani…
In linii mari viitorul F/A-XX va dispune de o raza mai mare si o viteza superioara F/A-18 Super Hornet si va avea, evident, o tehnologie foarte superioara. Acum bataia pestelui ramane ca Congresul sa fac rost de bani pentru ca programul sa merga inainte, concomitent cu construirea in ritm alert a submarinelor de atac Virginia.
Daca ar fi sa ne dam cu opinia asupra companiei care ar trebui sa castige contractul cu Marina Americana, votul merge clar catre Northrop Grumman. Lockheed-Martin si-a aratat limitarile in programul JSF: depasiri monstruoase de costuri, avioanele nu sunt cum ar trebui sa fie, costuri mari cu intretinerea, iar in cazul F-35B/C lucrurile stau chiar rau mai ales daca tinem seama de procentul de disponibilitate al flotei.
Boeing nu cred ca mai are nevoie de prezentare, o companie emblematica care s- dus pe apa sambatei cand a inceput sa fie condusa de ageami si avocati de pe Wall Streat. Dezastru dupa dezastru, 737MAX, 777X, KC-46 Pegasus.
Asadar, Northrop Grumman ar trebui sa aiba si ea posibilitatea sa arata ce stie sa faca.
GeorgeGMT
The post US Navy merge inainte appeared first on Romania Military.
Racheta anti-nava norvegiana a spart piata pe nisa ei eliminand destul de brutal orice competitie, desi la inceput nu parea sa fie atat de feroce. Eu unul ridic primul mana si imi recunosc infrangerea, n-am crezut in NSM, nu mi-a placut “micuta” norvegiana din cel putin trei motive:
– incarcatura de lupta mai mica decat rachetele AN clasice (Exocet, RBS 15 sau Harpoon), 120 kg NSM fata de 165 kg Exocet, 220 kg Harpoon sau 200 kg RBS 15;
– sistemul pasiv de detectie a tintei;
– faptul ca norvegienii au aparut cu acesta racheta aproape din senin, desi ei fabricau de ceva timp o racheta AN cu raza scurta – Penguin. Dar nu se puteau lauda cu o experianta prea mare, vanzari la export pentru Penguin au fost putine si nu ca racheta principala ci doar pentru folosirea pe elicoptere, iar ideea de a veni brusc cu o racheta cu raza lunga ghidata pasiv in IIR mi-a parut un pic exagerata, mai ales intr-un timp in care piata occidentala era dominata de rachete cu pedigree. Rachete mari, cu incarcatura de lupta mare, ghidate radar si aflate fiecare dintre ele la cel putin a treia generatie.
Asa ca n-am avut incredere in scandinavi, mergand pe ideea ca NSM este doar o alta Penguin (o racheta AN de nisa), dar se pare ca NSM chiar este o racheta anti-nava de luat in seama, atat timp cat a scos de piata pe absolut toata lumea. Va mai aduceti aminte cand s-a anuntat ultimul contract de export pentru Exocet, RBS 15 Mk III? De Harpoon nu mai intreb, racheta americana fiind si ea o veterana respectabila.
Ei bine, NSM este pe tot ce se construieste nou ca si pe nave deja active. Odata ce americanii au anuntat ca au optat pentru NSM, lucrurile au luat o intorsatura foarte fericita pentru Kongsberg Defence & Aerospace iar comenziile curg…
Avem NSM ca baterii de coasta in Polonia, US Marine Corps, Letonia si in viitor in Romania, avem/sau vom avea NSM pe nave de lupta in Germania, Norvegia, Spania, Olanda, Polonia, Regatul Unit, Belgia. Interesant este ca toate programele de constructie de nave noi de lupta (clase noi) au in dotare NSM.
Americanii folosesc NSM pe LCS-uri, ambele clase, dar si pe distrugatoarele “Arleigh Burke”, ca inlocuitoare pentru batranele Harpoon, dar si pe viitoarele fregate Constellation-class.
In restul lumii NSM este la fel de bine primita: Australia isi doteaza intreaga flota (actuala si viitoare) cu rachete NSM, Canada va folosi NSM pe viitoarele sale fregate din clasa “River”, Indonezia pe nave de atac rapide, Malaiezia fregatele clasei “Maharaja Lela”.
NSM a “explodat” in piata si pare a nu mai avea niciun fel de concurenta, cu atat mai mult cu cat s-ar putea sa apara si o varianta lansabila din imersiune de la bordul submarinelor – NSM SL.
Dar “raul”- ca spunem asa – vine tot de la americanii imperialisti, astfel “marele satan”, in “terminologia jihadista” a hotarat in nemernicia lui ca racheta anti-nava dedicata pentru F 35A sa fie nimeni alta decat o NSM dusa la cosmeticiana si intitulata – JSM.
Si cum flota de F 35A creste si tot creste si nu da inca semne ca cererea ar fi in scadere, este de bun simt sa presupunem ca o parte din clientii F 35A vor dori sa aiba prin hangare si cateva JSM, sa fie acolo, mai ales cei cu iesire la mare. Iar o data cu mult asteptatul Block 4 la F 35A JSM va fi integrata din standard in panoplia de arme a avionului american si astfel este de asteptat ca si cererea pentru racheta anti-nava norvegiana sa creasca semnificativ.
Daca ne uitam la cate din tarile cumparatoare de F 35A au iesire la oceanul planetar observam ca exceptand Cehia si Elvetia toti ceilalti au o relatie speciala cu marile si oceanele lumii, de unde putem presupune ca cererea pentru JSM ar putea fi una deosebit de robusta, iar viitorul NSM/JSM va fi unul lung si plin de incasari substantiale.
Ce a facut ca “micuta norvegianca” sa bata tot ce-i iese-n cale? Nu sunt in masura sa raspund transant la intrebare, foarte posibil caracteristicile de invizibilitate radar (NSM este mai putin vizibila decat concurenta) si modul pasiv de orientare si angajare al tintei sa fi facut marea diferenta.
Practic, NSM vine pe tinta fara sa emita nimic, zboara foarte jos, greu de observat din timp, greu de combatut, iar faptul ca nu emite nimic in apropierea tintei (nu are la bord radar activ) o face si mai greu angajat.
Astazi doar americanii mai au o racheta anti nava grea – LRASM, dar aici discutam despre o racheta extrem de sofisticata, probabil foarte scumpa si deocamdata folosibila doar de bombardiere. Oricum LRASM si NSM nu sunt deloc in competitie directa, fiind de facto rachete din clase diferite.
Francezii, britanicii si de curand si italienii au si ei in dezvoltare o noua racheta anti-nava/de croaziera – (FC/ASW) – Future Cruise/Anti-Ship Weapons. Acesata viitoare clasa de rachete trebuie sa inlocuiasca atat rachetele de croaziera SCALP/Storm Shadow cat si rachetele anti-nava Exocet si Harpoon.
In prezent variantele de lucru sunt:
Doar ca sunt foarte multe necunoscute in program si inca nu s-a hotarat daca racheta anti-nava va avea un senzor pasiv in IIR, precum NSM, sau un radar activ la bord precum Exocet. Iar pana cand francezii si britanicii se hotaresc s-ar putea ca lumea sa aiba depozitele pline de NSM.
Kongsberg, in schimb, nu s-a certat cu nimeni, n-a facut mare taraboi, nu s-a laudat cu racheta ci pur si simplu a dezvoltat-o si a aratat-o lumii, iar lumea pune banii jos si-o cumpara mai repede decat pot scandinavii s-o produca, iar viitorul suna al naibii de bine pentru NSM/JSM chiar si in Romania, unde pe langa bateria de coasta cu trei lansatoare deja contractata, mai avem trei NPR-uri si doua fregate care tot rachete NSM vor avea la bord, iar F 35A carpatine vor zbura, cand le va veni vremea, cu JSM in cala interna (speram).
GeorgeGMT
The post La umbra NSM nu creste nimic appeared first on Romania Military.
Programele de dotare ale fortelor armate germane merg inainte iar parlamentul de la Berlin, indiferent de situatia politica, sustine achizitia de noi echipamente militare, aratand ca de fapt aceasta tendinta nu este una trecatoare, la moda acum, ci are la baza un plan serios, bine sustinut de majoritatea fortelor politice germane.
La nivel de forte navale, comisia de buget-finante din Bundestag si-a dat acordul pentru finantarea prealabila a achizitiei sistemelor Aegis Combat System pentru viitoarele fregate din clasa F 127. Aceste nave vor fi primele din marina germana care vor folosi sistemul AEGIS, dar nu primele sau singurele din NATO – Europa.
Sistemul Aegis Combat System este deja folosit de norvegieni, pe fregatele Fridtjof Nansen-class, spanioli, pe navele clasei F 100, si in viitor pe F 110, astfel incat nemtii se vor alatura altor marine europene.
Navele clasei F 127 vor inlocui fregatele F 125 si vor avea ca principal rol in flota lupta anti-aeriana si anti-racheta, inclusiv anti balistica. Prima nava ar trebui sa fie gata in 2034 si vor fi construite intre patru si opt astfel de nave.
La baza, proiectul este o MEKO A-400 AMD si va fi o nava mare, cu un deplasament de 10 mii de tone care va avea 64 de celule de lansare Mk 41, in doua grupuri de cate 32. Nava va putea folosi la bord rachete SM-2, SM-6, posibil SM-3, posibil ESSM, aproape sigur IRIS T si ramane de vazut poate chiar Patriot PAC 3 navalizat.
Tot fortele navale au primit aprobarea finala pentru inca patru submarine U 212CD, totalul ajungand acum la sase unitati, care vor inlocui la paritate navale clasei U 212A aflate acum in uz.
La fortele terestre a fost aprobata achizitia de sisteme de rachete sol-sol israeliene PULS si bineinteles ca MLI Puma a primit si ea ceva bani pentru a i se monta blindaj reactiv (la cat o ajunge o bucata de MLI Puma astazi nimeni nu cred ca-si doreste sa afle dar cel mai probabil ca sare de 20 de milioane de euro). In fine, la nivel de forte armate s-a decis si achizitia a mii de vehicule din diferite clase, de la camioane banale la cele speciale.
Fortele aeriene au primit fonduri pentru prelungirea resursei rachetelor de croaziera KPD-350 Taurus si a rachetelor aer-aer IRIS T, ca si pentru achizitia de sisteme Patriot PAC 3+.
In total, comisia de buget-finante a Bundestag a aprobat 38 de programe de achizitii in suma de 21 de miliarde de euro, iar la nivel macro, parlamentul german a fost de acord sa sustina 97 de programe majore propuse de ministerul apararii, fata de doar 55 in 2023, ceea ce indica clar ca nu mai discutam doar de o moda ci in mod clar de un plan bine pus la punct cu care majoritatea clasei politice este de acord.
GeorgeGMT
The post F 127 si altele… appeared first on Romania Military.
Pirahna 5
Să începem cu începutul, prima veste bună vine pe zona Patriot, acolo unde ministrul apărării, Angel Tâlvar, ne anunță că înlocuirea sistemului Patriot PAC 3+ donat Ucrainei a intrat pe ultima sută de metri, bani s-ar fi strâns de la trei țări donatoare (noi știm de Norvegia și Suedia, a treia este posibil să fie Germania) și se așteaptă ca americanii să-și dea acordul.
Semnarea contractului ar trebui să se facă în luna februarie a acestui an.
Interesant este și faptul că Washingtonul a fost de acord cu începerea lucrului la restul de trei sisteme Patriot abia spre sfârșitul anului 2024 (conform lui Angel Tâlvar), deși Bucureștiul avea un contract semnat cu americanii de mult timp. Iar dacă mai luăm în calcul că termenul de livrare este între 2028 și 2030, rezultă că linia de fabricație pentru Patriot este foarte aglomerată de comenzi, de unde și necesitatea ca România să doneze un sistem Ucrainei în regim de urgență.
Suma necesară pentru o baterie Patriot – patru lansatoare în organizarea noastră – se ridică la aproximativ 300 de milioane de dolari (fără rachete), bani care vor veni de la cele trei țări donatoare, noi urmând să plătim de fapt doar transportul și (prostia noastră tradițională) TVAul. Adică MApN trebuie să scoată din buzunar zeci de milioane de euro că să plătească o taxa pentru ceva ce a primit practic gratuit…
Stai și te întrebi, ce-o fi așa de greu că achizițiile de tehnică de luptă (nu discutăm aici de combustibil, cauciucuri, hrană, electricitate etc) să fie scutite de la plata TVA? Pentru că 19% reprezintă aproape o cincime din valoarea achiziției și astfel o cincime din bugetul de achiziții se întoarce la Ministerul de Finanțe, văduvind MApN de sute de milioane de euro, bani pe care teoretic ii are în buget dar care nu fac nimic altceva decât să fie acolo ca să aibă de unde să se întoarcă la buget.
Nu avem nici un indiciu despre un orizont de timp în care cel de-al patrulea sisteme Patriot ar trebuie să ne fie livrat, dar dacă ținem cont de restul de trei baterii, ne putem aștepta ca și acesta să ajungă în țară tot spre sfârșitul acestei decade.
Programe de achiziție care ar putea fi demarate în 2025
Aflăm de la Adelin Petrișor că MApN ar dorii să lanseze în 2025 câteva programe de dotare care însumează opt miliarde de euro și am avea:
– Mașina de Lupta a Infanteriei pe Șenile – un program tărăgănat de 2-3 ani, în suma totală de 2,54 miliarde de euro, pentru 246 de MLI-uri;
– Sistem de armament individual de tip NATO, adică demararea achiziției de arme de asalt și alte tipuri de arme individuale (6 modele), în valoare de 440 milioane de euro;
– Modernizarea avioanelor C-130B/H – 6 bucăți pentru 108 milioane de euro. Aici lucrurile merg în paralel cu modernizarea celor 7 C 27J Spartan, program semnat în decembrie 2022 pentru aproximativ 89 milioane de euro. Încă odată Forțele Aeriene stau în față;
– Etapa a II-a în programul Pirahna 5 pentru achiziția a încă 150 de blindate, pentru o suma de 674 milioane de euro, Forțele Terestre urmând să dețină o flota impresionantă de Pirahna 5 de 377 de vehicule blindate;
– Și în sfârșit, Forțele Navale ar putea să primească ceva, se discuta despre semnarea achiziției a două nave noi de tip OPV, afacere în suma de 300 de milioane de euro. Nu există nici un indiciu dacă discutăm despre OPV-uri clasice, dotate cu tunuri sau despre ceva nave mai zdravene, pe model bulgar. Prima navă ar trebui să fie livrată după trei ani de la semnarea contractului.
Referitor la Marina Militară, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a făcut o declarație interesantă în octombrie 2024, în timpul vizitei pe care a efectuat-o pe șantierul Damen din Galați, cu ocazia punerii chilei “portavionului de drone” portughez. Domnia-sa a spus atunci că și România pregătește un program de dotare pentru Marina Militară, în cadrul căruia Forțele Navale ar urmă să-și suplimenteze capacitatea de lupta cu două nave de patrulare, patru corvete și trei fregate.
Însă deocamdată, că să-l cităm pe amiralul Panait:”Suntem în perioada de finalizare a documentelor pentru a obține aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru construcția a două nave de patrulare și sper să se întâmple acest lucru, toate documentele să fie aprobate în timp oportun pentru a putea să aducem în Forțele Navale Române, în Marina Militară, capabilități noi.”
Așadar două OPV-uri este cam tot ce putem în următorii ani pentru Forțele Navale.
Dar ce sare în ochi este faptul că în cele opt miliarde de euro, valoare contracte care se speră să fie semnate în 2025 lipsește cu desăvârșire programul SHORAD/VSHORAD. Ori este clar că avem nevoie de MLI-uri noi, dar putem presupune că nevoia de sisteme anti-aeriene și anti-rachetă cu rază scurtă și medie este chiar mai imperioasă, mai ales dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ucraina, iar pe de altă parte la termenele din ce în ce mai lungi de livrare a sistemelor anti-aeriene și a rachetelor aferente.
Speranța este că în 2025 să avem măcar o compania câștigătoare pentru SHORAD/VSHORAD și să semnăm în 2026, pentru că altfel stăm cu Patriotul păzit doar de HAWK, lipsindu-ne cu desăvârșire un sisteme de apărare aerian integrat și stratificat.
GeorgeGMT
The post 2025, programe de dotare appeared first on Romania Military.
După ce India a lansat cel de-al șaselea și ultimul submarin Scorpene, din programul “Project-75”, “Kalvari”-class, atenția pare a se îndrepta către următorul program dedicat submarinelor clasice – Project-75I.
Acesta prevede fabricarea locală a șase submarine clasice dar dotate cu sistem AIP, iar în competiție rămăseseră doar germanii de la TKMS și spaniolii de la Navantia, dar de curând indienii au anunțat că resping propunerea spaniolă și cum germanii au rămas singuri, îi putem considera cvasi-câștigători deși până la semnarea unui contract ferm mai este cale lungă. De altfel, compania indiană MDL, asociata germanilor, a fost invitată de guvernul indian la discuții.
Problema celor de la Navantia este că nu au putut oferi un sistem AIP funcțional la bordul unui submarin ci doar un sistem-prototip cu care au făcut teste la sol, pe când germanii au de unde să arate submarine operaționale dotate cu sistemul lor, fiind din acest punct de vedere cei mai avansați din lume.
Întreaga afacere valorează în jur de 7,8 miliarde de euro și implică compania indiana Mazagaon Dockyards Limited – deținută de statul indian și pe germanii de la ThyssenKrupp Marine Systems.
Doar că și cerințele sunt mari, iar noile submarine vor trebui să poată să ducă lupta împotriva altor submarine, împotriva navelor de suprafață (până aici sunt lucruri standard pentru orice submarin), dar vor trebui să poată lansa și rachete de croazieră împotriva țintelor terestre, culegere de informații (ISR), lansare-recuperare trupe speciale.
Oferta germană este o variantă a U 214 special modificată (Type 216) conform cerințelor indiene, dotată cu sistem AIP de ultima generație, pile de combustie plus baterii Li-ion. Cu toate acestea lucrurile nu sunt încă clare și se pare că indienii nu ar fi super-mulțumiți de sistemul AIP oferit de Germania, dar acesta ar fi superior variantei spaniole.
Germanii fac tot ce le stă în putință pentru a câștiga, au anunțat că dacă ei vor fi aleșii, atunci TKMS are de gând să construiască submarine și alte nave militare în India și pentru export, nimeni însă nu s-a întrebat ce client ar fi de acord să cumpere un submarin fabricat în India, dar la fel ca cei de la Rheinmetall cu Lynxul lor (care oferă fabricare locală și o uzina oricărui potențial client), și cei de la TKMS spun ce cred ei că vor indienii să audă, că gura nu-i doare.
Între timp, pakistanezii au deja trei submarine dotate cu sistem AIP (Agosta-90B) și mai așteaptă încă opt nave chinezești din clasa Hangor și ele dotate cu AIP până în 2028. Astfel încât în 2029, Pakistanul va deține 11 submarine cu AIP, India zero.
Iar lucrurile sunt serioase, pentru că în 2019 Marina Indiana a dorit să-și arate mușchii (cu ocazia atacului Balakot) și și-a scos pe mare navele de lupta, inclusiv un submarin de atac nuclear închiriat de la ruși. Dar necazul a fost că un submarin pakistanez Agosta-90B (PNS Saad) nu era de găsit și au trebuit să trimită aviația și navele de vânătoare anti-submarin în căutarea navei. 21 de zile a durat până când submarinul pakistanez dotat cu AIP a fost găsit undeva în vestul Pakistanului, dar în 21 de zile s-ar fi putut întâmpla multe.
GeorgeGMT
The post Germanii câștigători appeared first on Romania Military.
Înseamnă bombe ghidate de aviație GBU-39B SDB-I. Bucureștiul ar dori să cumpere 400 de astfel de bombe împreună cu echipamentul adiacent, iar suma pe care ar trebui să o plătim ar fi de maximum 84 milioane de dolari.
Boeing este compania fabricantă, iar acest tip de muniții ghidate sunt compatibile atât cu actuala flotă de F 16 MLU cât și cu viitoarele F 35A.
Guided Bomb Unit (GBU)-39B Small Diameter Bombs (SDB-I) este o bombă de aviație ghidată (sistem de navigație inerțial și GPS) care odată lansată, planează spre țintă. Cu o masă de 129kg, este destinată să ofere avionului posibilitatea de a ataca cu precizie mai multe ținte în cadrul unei singure misiuni, precizia loviturii fiind de aproximativ 1 metru CEP.
Raza maximă a bombei se situează undeva la peste 100km, lansată din aer, în funcție de înălțimea de la care este efectuată lansarea. Tot SDB-I este și bomba folosită cu lansare de la sol cu ajutorul sistemului HIMARS.
Și-a făcut debutul în Ucraina – Ground Launched Small Diameter Bomb (GLSDB) – bomba foloind o rachetă pentru a se ridică la înălțimea de unde începe planarea către țintă. În cazul GLSDB raza este în jurul a 150km.
De asemenea, Marina Militara, va primii primul sau sistem de drone. Va fi o donatie din partea Statelor Unite si vorbim despre sistemul V-BAT, patru drone per sistem, urmand ca in viitor sa mai fie achizitionate inca doua sisteme. Dronele MQ-35A V-BAT decoleaza si aterizeaza vertical, putand fi dotate si cu armament. Dronele vor ajunge in tara pana la finalul acestui an, conform Hotnews.ro.
Ambele achizitii sunt foarte utile și de calitate, iar numărul de unități avute în vedere – 400 de bombe si trei sisteme V-BAT – este mulțumitor pentru început. Așteptăm însă cu mare interes și achiziția unor arme ceva mai complexe, cum ar fi rachetele anti-radiație și AGM-158 JASSM.
Așteptăm, că timp avem, Rusia este o țară non-agresoare, iar Trump ne este bun amic.
GeorgeGMT
The post Prima posibilă achiziție pentru 2025 appeared first on Romania Military.
Nu-i nimic nou sub soare, canadienii își fac planuri pentru submarine noi încă de prin anii “80, au tot tras de timp întru înlocuirea vechilor și mai mereu defectelor submarine din clasa „Upholder”, dar acum par hotărâți și pe cale de consecință au dat sfoară-n țară, la toți producătorii de astfel de nave, că au de gând să pună pe masă 40 de miliarde de euro pentru maximum 12 submarine clasice dotate însă cu sistem AIP.
Evident că toată lumea bună a constructorilor de submarine a sărit să depună oferte, care mai de care mai tentante și mai interesante dpdv al cooperării industriale, toată lumea cu excepția francezilor de la Naval Group…
Francezii au stat în cumpăna, să depună ofertă, să nu depună ofertă? Această suspiciune are la baza cel puțin două evenimente neplăcute dintre Naval Group și guvernul canadian, unul dintre ele este cunoscut și are legătură cu alegerea fregatei Type 26 de către canadieni, în locul FREMMului franco-italian oferit de Naval Group.
Francezii, când au aflat de alegerea canadiană, n-au mai fost atenți la cuvinte și au strigat tare: “mânarie”! Adică canadienii și britanicii, mâna-n mâna pe sub masă, au semnat contractul și toată competiția a fost doar de ochii lumii. Dar francezii vigilenți le-au strigat de la obraz.
Un alt necaz, mult mai puțin cunoscut publicului, s-a întâmplat la sfârșitul aniilor “80, atunci când guvernul canadian a dat semne clare de inteligență și și-a propus să cumpere 10 submarine de atac nucleare, utile mai ales în zona arctică. De bun simt și realistă intenția.
Și uite-așa, supușii Reginei de la vest de Atlantic au început discuțiile cu țări membre NATO. Americanii nu s-au băgat dar francezii au venit cu Rubis-class, britanicii cu Trafalgar-class. Într-un final și-au băgat coada americanii care nu au fost de acord cu ideea canadienilor (este vorba de un acord între cele două țări nord-americane), dar presa vremii scria că ar fi fost loc de negocieri, iar francezii ar fi fost cei mai bine plasați pentru a primi contractul, fiind gata să vină cu o variantă dedicată a Rubis pentru canadieni.
Din păcate totul s-a terminat când guvernul de la Ottawa a anulat programul.
Nu mai discutăm aici de F 35 vs Rafale, când francezii nici n-au mai participat la competiție, simțind cărțile măsluite de americani.
Ei bine, și în cazul noului program de achiziție pentru 12 submarine, Naval Group a fost indecisă, în timp ce concurența își făcea deja publicitate și lobby prin Canada.
Până acum știm că vor participa:
– Germania și Norvegia, care propun Canadei un parteneriat strategic împreună cu submarinul U 212CD;
– Coreenii de la Hanwha și Hyundai oferă submarine KSS-III Batch 2;
– Damen și Saab oferă împreună C-71 Oceanic;
– Iar spaniolii de la Navantia S 80, sperând ca sistemul de conducere al luptei de la Lockheed Martin va face impresie buna la canadieni;
– Și, într-un final, Naval Group cu probabil varianta câștigătoare în Olanda a SSN Barracuda. Galii s-au decis pană la urmă să treacă Atlanticul cu speranța în suflet.
Acum, mai ciudați par a fi spaniolii de la Navantia care au construit până acum fix un singur submarin, navă al cărei viitor sistem AIP se află încă pe uscat și care a avut mari probleme de proiectare, dar își tot oferă nava diverșilor potențiali clienți.
Cât noroc sau ghinion va avea Naval Group în Canada rămâne de văzut, cert este că un potențial câștigător ar putea fi anunțat abia prin 2028 sau chiar mai târziu.
GeorgeGMT
The post Canada își dorește submarine appeared first on Romania Military.
